Primul muzeu-atelier de tipografie din România, deschis la Sibiu!

Primul muzeu-atelier de tipografie din România, deschis la Sibiu!

Oferta culturală a Sibiului s-a îmbogățit, astăzi, cu un muzeu viu, un proiect privat dedicat artei și meșteșugului tipografiei.

Muzeul-atelier aflat pe strada Ocnei, aproape de intersecția cu strada Faurului, este absolut unic în România. Chiar mâine dimineață, aici vor sosi primii cursanți care vor avea parte de o lecție de tipografie tradițională și vor produce propriile lor tipărituri.

„Ne dorim să derulăm activități culturale pentru copii, adulți și vârstnici. Atelierul de tipografie tradițională implică o prezentare teoretică, urmată de aplicația practică. Este o activitate manuală, plăcută, relaxantă, 100% non-digitală, pentru că digitalul este bun, dar avem nevoie și de non-digital. Aceste mașinării spun o poveste și o cultură. Așa s-a lucrat timp de cinci secole, de la anul 1440 până prin 1950”, a explicat Delia Petrescu, inițiatoarea proiectului.

Delia și Tudor Petrescu și-au dedicat nouă ani din viață acestui meșteșug aparent desuet, iar șansa lor pentru a-și vedea visul împlinit a fost să intre în legătură cu un om de afaceri din Malta care provine dintr-o familie cu tradiție în industria tipografică. Robert Beck a început afacerea în 1919, iar astăzi, ajunsă la a treia generație, compania Beck Graphics Limited se bucură de un renume internațional pentru calitatea serviciilor sale și lucrează numai cu cele mai noi tehnologii. În luna iulie, William Beck a fost de acord să le vândă soților Petrescu diferite utilaje și accesorii tipografice, printre care se numără o presă „Columbiana” funcțională, deosebit de rară. În această seară, el a ținut să fie prezent la inaugurarea muzeului pentru a scrie ultima pagină din istoria acestui exponat special.

„Această mașină reprezintă o epocă în care un tipograf și ucenicul său reușeau să tipărească aproximativ 50 de file pe oră. Astăzi, se produc într-o oră 40.000 de reviste. Totul se pregătea manual, trebuia să fie foarte exact, fiindcă era foarte dificil să faci vreo corectură. Casele de litere pe care le vedeți au fost în familia mea vreme de 70 de ani. Cu ele, eu am început să deprind acest meșteșug, când aveam vreo 5 sau 6 ani. Sunt o parte importantă din viața mea. Când am oprit producția, trebuia să le găsesc o casă pe măsură. Eu cred foarte mult în destin; când destinul vorbește, eu ascult! Inima, mintea și instinctul mi-au spus că ele trebuie să vină la Sibiu. Într-o oră m-am hotărât. Familia mea este foarte fericită că această parte a istoriei noastre și-a găsit o casă excelentă pentru tot restul vieții sale. Sunt convins că Delia și Tudor le vor duce mai departe cu toată dragostea pe care și noi am avut-o pentru ele. Le doresc succes!”, a mărturisit William Beck.

Columbiana este o presă acționată manual, inventată în SUA, de către George Clymer, în 1813. Mii de exemplare ale acestui utilaj din fontă, greu de aproximativ 1,5 tone, au fost produse până la începutul secolului al XX-lea. În 1817, Clymer s-a mutat la Londra, a depus un brevet de invenție și a început producția acestor prese la prețuri cuprinse între 100 și 125 de lire sterline. Doar 415 asemenea prese mai există la nivel mondial, jumătate dintre ele fiind în Marea Britanie.

Istoricul sibian Răzvan Pop a participat la inaugurare pentru a descrie ce a însemnat tiparul la Sibiu, din 1525, când a fost atestată tipografia lui Lucas Trapoldner, până în anii 2000. El a ținut să-i felicite pe Delia și Tudor Petrescu pentru curajul de a lansa un astfel de proiect. „Este un spațiu absolut superb, îmi doresc din tot sufletul să funcționeze și cât mai mulți oameni să vă calce pragul, fiindcă au ce face aici”, a conchis Pop.

Răzvan Pop
Tudor Petrescu

Răspunde