Pe urmele ultimilor haiduci

Pe urmele ultimilor haiduci

„Drumul Haiducilor” îi provoacă la aventuri pe vizitatorii Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului.

Astăzi, 24 septembrie, între orele 12.00 și 17.00, la gospodăria cu ocol întărit din Măgura, muzeograful Adrian Scheianu le va vorbi turiștilor despre haiduci!

„Viaţa în ţinuturile montane, în preajma pădurilor sau a altor zone izolate, a ridicat numeroase provocări celor care îşi duceau traiul sau se aflau temporar în aceste ţinuturi. Pornind de la condiţiile naturale dificile, la nevoia de a asigura cele necesare vieţii de zi cu zi, până la pericole de alte natură, existenţa oamenilor din aceste zone se dovedea a fi complicată. La acestea se adăuga şi instabilitatea cauzată de contextul social şi politic din anumite perioade istorice. Printre cei care străbăteau cărările mai puţin bătute de cei mai mulţi, căutând protecţia munţilor şi a pădurilor,se găseau şi haiducii. Cei care deveneau victimele unei injustiţii şi decideau să işi facă dreptate lor, dar şi altora, prin propriile puteri, se refugiau în zone retrase, devenind haiduci. Plănuind de acolo răzbunare, unii dintre aceştia ajung eroi populari, personaje în numeroase cântece şi poezii spuse prin satele româneşti, pendulând între lumini şi umbre, între bine şi rău, eroi, dar şi victime ale modului de viaţă, singuratic şi plin de pericole, ales. Puțin cunoscut astăzi este faptul că fenomenul haiduciei s-a manifestat până aproape de vremurile noastre, în plin secol XX, în zona Sibiului, de exemplu, desfășurându-şi activitatea unii dintre ultimii haiduci români.

Mai multe despre lumea evocată mai sus şi despre viaţa în vremuri tulburi, din trecut, vor afla cei mai îndrăzneţi dintre vizitatorii muzeului întâlnind personaje misterioase ca haiducul sau mai familiare, ca jandarmul, dar şi momente inedite de folclor, în cadrul evenimentului Drumul Haiducilor. În cadrul programului de animaţie culturală va putea fi audiată, pentru prima dată de către publicul larg, o baladă haiducească despre unul dintre ultimii haiduci români, culeasă din Mărginimea Sibiului, în interpretarea artistului sibian Ciprian Poşa”, anunță Adrian Scheianu, coordonatorul evenimentului.

Răspunde