În 30 septembrie, începând cu ora 16.00, sibienii de toate vârstele sunt invitaţi la celebrarea ştiinţei. Proiectul „Noaptea Cercetătorilor” a ajuns în 2022 la cea de-a noua ediţie.
Din nou, la sfârşit de toamnă, ştiinţa provoacă şi demonstrează că este minunată, că doar prin cercetare şi inventivitate omenirea are şanse să evolueze. Evenimentul va avea loc în spaţiile Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, în parteneriat cu Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Biblioteca Judeţeană ASTRA, instituţii care au pregătit programe speciale şi vor primi vizitatorii în sălile de bibliotecă, în laboratoarele de conservare – restaurare şi la Cercul Militar.
Prin implicarea a peste 200 de cadre didactice, a personalului Bibliotecii Universităţii „Lucian Blaga” şi a voluntarilor, vor fi organizate experimente, expoziţii, demonstraţii cu roboţi, workshop-uri, ateliere de creaţie, prezentări de oferte educaţionale, concursuri şi numeroase alte activităţi destinate vizitatorilor de toate vârstele.
„Noaptea Cercetătorilor 2022” este un proiect prin care Sibiul participă la un eveniment european care îşi propune să aducă cercetătorii mai aproape de publicul larg şi să contribuie la o mai bună cunoaştere a rezultatelor şi impactului cercetării asupra comunităţii, a cetăţenilor şi a vieţii de zi cu zi.
„Prin metode de cercetare specifice fiecărui domeniu, comunitatea academică şi studenţii voluntari vor provoca publicul vizitator la o incursiune în lumea literelor, artei, investigaţiilor medicale (în sensul ştiinţific), la prezentări de tehnologii de ultimă generaţie, descoperiri şi aplicaţii utile în industrie şi agricultură. Sunt pregătite workshop-uri, experimente ştiinţifice, demonstraţii tehnice, demonstraţii cu roboţi. Nu lipsesc din program conferinţele pe teme culturale şi ştiinţifice, atelierele de pictură, atelierele de traduceri, studioul de jurnalism deschis tuturor. În fiecare spaţiu pus la dispoziţia publicului, un domeniu ştiinţific îşi va dezvălui tainele, fie că este vorba despre lumea dreptului, a ştiinţelor economice, teologiei, artei culinare inovative sau a roboţilor industriali. Sunt programate expoziţii de documente de patrimoniu, expoziţii de carte, prezentări ale proiectelor derulate prin Universitatea ‘Lucian Blaga’ din Sibiu în calitate de partener sau în nume propriu”, se arată într-un comunicat al Universității sibiene.