Sibiul va avea primul muzeu viu al tipografiei din România.
Muzeul cu utilaje tipografice și atelierul unde sibienii și turiștii vor putea experimenta acest meșteșug se află pe strada Ocnei, între Podul Minciunilor și Dragoner.
Prin eforturile arhitecților Delia și Tudor Petrescu, proiectul „Muzeu. Atelier. Tipografie” a prins contur și este gata de inaugurare. Evenimentul festiv va avea loc mâine, 20 septembrie, începând cu ora 18.00. Și-au confirmat participarea istoricul Răzvan Pop, directorul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, care va vorbi despre primele tipografii sibiene, tipograful maltez William Beck, descendentul unei vechi familii cu blazon în branșă, care va face și o demonstraţie practică de tipografie tradițională, precum și consulul onorific al Maltei la Sibiu, Jonathan Scifo Diamantino.