Asociația Tonal și cercetașii din Nocrich au câștigat premii la cea de a 56-a ediție a Târgului Olarilor

Asociația Tonal și cercetașii din Nocrich au câștigat premii la cea de a 56-a ediție a Târgului Olarilor

Peste 120 de olari şi familii de olari şi-au dat întâlnire în Piaţa Mare din Sibiu, sâmbătă şi duminică, la Târgul Olarilor, cel mai vechi eveniment cultural al oraşului. Mii de localnici şi turişti au luat cu asalt târgul, bucurându-se de creaţii din lut.

Piaţa Mare a vuit în forfota şi atmosfera târgurilor de odinioară, căci meşteri cu zeci de ani de experienţă în ale olăritului şi tineri care inovează în arta ceramicii şi-au dat întâlnire la tradiţionalul Târg al Olarilor.

Această manifestare emblematică pentru Sibiu şi pentru arta olăritului din România a adus în prim-plan nu doar obiecte decorative şi utilitare, precum oale pentru sarmale şi căni pentru ţuică, clopoţei, vaze şi cahle, ci şi ateliere de creaţie. Astfel, copiii, cei mai mici vizitatori ai Târgului Olarilor, au pictat figurine din lut, iar tineri şi părinţi şi-au încercat îndemânarea la roata olarului. Mai mult, meşterii au oferit demonstraţii de măiestrie, transformând lutul în oale şi ulcele.

Juriul de specialitate, prezidat de prof. dr. Ilie Moise, etnolog şi cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu, a apreciat deopotrivă activitatea olarilor care, de trei-patru decenii, contribuie la dezvoltarea manifestării, cât şi pe cea a creatorilor care au inovat prin design şi creativitate, acordând diplome meşterilor care s-au afirmat în perimetrul târgului.

Târgul Olarilor a fost organizată de Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, în parteneriat cu Muzeul ASTRA.

DIPLOME ACORDATE ÎN CADRUL TÂRGULUI OLARILOR 2022

PREMIUL DE EXCELENŢĂ AL JURIULUI
– RĂTEZEANU ION, Târgu Jiu, jud. Gorj
– PALL ARPAD, Corund, jud. Harghita
– SITAR ANGELA şi DANIEL, Baia Mare, jud. Maramureş
– MATHE DENES şi CAROLINA, Corund, jud. Harghita
– MOLNOS JOZSEF şi JULIANNA, Corund, jud. Harghita
– BÎSCU IONUŢ IULIAN, Horezu, jud. Vâlcea
– PLEŞA MIHAELA, Braniştea, jud. Galaţi

PREMIUL PENTRU RECONSTITUIREA CERAMICII ISTORICE
– COCOCI IONEL, Vădastra, jud. Olt
– MITROI NICOLETA şi ION, Măldăieni, jud. Teleorman

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII PRIN ATELIERE DE CREAŢIE
– IOAN BRIŢĂ şi CAROLINA COSTINEANU, Dumbrava, jud. Timiş

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII UTILITARE ŞI DECORATIVE
– MATHE K. ARPAD ŞI IMOLA, Corund, jud. Harghita
– MATHE ISTVAN, Corund, jud. Harghita
– BOCŞE RAUL, Leheceni, jud. Bihor
– FRIGURĂ AIDA şi FLORIN, Horezu, jud. Vâlcea

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII FIGURATIVE
– SAVA NICOLAE, Bistriţa, jud. Bistriţa Năsăud
– MUGUR FRĂŢILĂ şi ASOCIAŢIA „TONAL”, jud. Sibiu

PREMIUL PENTRU REVITALIZAREA MEŞTEŞUGULUI TRADIŢIONAL
– BALINT CSABA şi ATELIERUL SCOUT NOCRICH, jud. Sibiu

PREMIUL PENTRU FOLOSIREA TEHNICILOR TRADIŢIONALE ÎN INOVAREA CERAMICII
– BLEDEA ADRIANA, Baia Mare, jud. Maramureş

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA CERAMICII
– PĂTRU EUGEN ŞI VIOLETA, Vlădeşti, jud. Vâlcea
– ŢAMBREA GHEORGHE şi CARMINA, Horezu, jud. Vâlcea

Răspunde