Alphaverse – universul paralel al artei contemporane

Alphaverse – universul paralel al artei contemporane

Asociaţia Brukenthal von Studio, în parteneriat cu Muzeul Naţional Brukenthal Sibiu, organizează cea de-a treia ediţie a Sibiu Contemporary Art Festival.

SCAF #3 va avea deschiderea vineri, 23 septembrie, ora 16:00, la sediul Muzeului de Artă Contemporană din strada Tribunei, nr. 6.

Provocarea acestei ediţii o reprezintă integrarea iubitorilor de artă într-un univers vizual a cărui ambient redă tensiunea dintre tradiţia artei şi cunoaşterea artistică orientată spre inovare. Artiştii Brukenthal von Studio şi invitaţii acestora şi-au propus ca SCAF să exploreze, în manieră creativă, un univers al antitezelor de tip digital versus analog, real versus imaginat/ imaginar, unde operele de artă expuse ne îndrumă către incursiunea culturii digitale şi a realităţilor paralele în angajamentele estetice ale artistului plastic contemporan.

„Micul nucleu de idei şi creatori şi-a căpătat titlul de Alphaverse, ca metaforă a primei graniţe către Metaverse. Deşi departe de grijile noastre zilnice, ideea unui alt univers vine firesc dacă ne gândim că mare parte din rutina multora dintre noi s-a mutat în online de mai bine de doi ani, dar şi că mulţi creatori au redat deseori în artă lumi dincolo de graniţele senzoriale şi cognitive ale realităţii.

În ultimul timp am fost cu toţii martorii unei metamorfoze digitale, spontană şi nebănuit de accelerată, care a vizat atât actul artistic, cât şi consumul de artă contemporană: expoziţii online, galerii virtuale, NFT. Asociaţia Brukenthal von Studio doreşte să ne amintească prin această expoziţie că arta a căutat mereu o evadare din real: de la inaccesibile peisaje exotice, la închipuiri picturale ale trecutului şi plăsmuiri ale viitorului, onirice, vizionare, ştiinţifico-fantastice.

SCAF #3 în formula Alphaverse vă aşteaptă să vizionaţi o expoziţie ce încurajează pluralitatea limbajelor şi chiar interdisciplinaritatea în artă, având şi în acest an o secţiune dedicată bijuteriei contemporane curatoriată de Diana Pantea”, transmite Alexandra Runcan, curatorul evenimentului.

Accesul la vernisaj va fi gratuit, iar expoziţia va putea fi vizitată în perioada 23 septembrie – 30 octombrie, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9:00 – 17:00, ultimul bilet de intrare putând fi achiziţionat la ora 16:30.

Răspunde