Sibianului Götz Teutsch, unul dintre violonceliștii cei mai apreciați ai lumii, i-a fost decernat titlul de cetățean de onoare al Municipiului Sibiu.
Ceremonia găzduită de primarul Astrid Fodor a avut loc aseară, în sala Atrium a Primăriei Sibiu.
Domnul Teutsch a fost prezent alături de soția sa, pianista Cordelia Hofer. Laudatio in Integrum a fost rostit de ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, și de dirijorul sibian Gabriel Bebeșelea, cel care a propus acordarea titlului acestei mari personalități sibiene din lumea muzicală.
„Sibiul adaugă astăzi pe lista cetățenilor săi de oboare o personalitate de nivel mondial: marele violoncelist, născut sibian, domnul Götz Teutsch. Numele Teutsch are un răsunet puternic în istoria Sibiului, prin Friedrich și Georg Daniel Teutsch, doi episcopi luminați și reformați care au lăsat o amprentă importantă în cultura orașului. Urmaș al acestor personalități sibiene, domnul Götz Teutsch a continuat pe linia predecesorilor săi, și a reprezentat Sibiul pe scene muzicale importante din lume, prin talentul și munca sa”, a spus primarul Astrid Fodor.
Plină de căldură, o lecție de istorie a orașului și cadrul potrivit pentru povestea unei vieți dedicate muzicii și culturii, ceremonia l-a emoționat pe proaspătul cetățean de onoare al Sibiului, care a declarat că se simte mișcat și onorat de această distincție care vine din partea Sibiului, orașul său de suflet, pe care dorește să îl inspire în sine pentru a-l avea mereu aproape.