Lucrările de amenajare a malurilor Cibinului avansează, iar municipalitatea promite că zona naturală va fi „revigorată” prin plantarea 330 de sălcii și mesteceni și peste 7.000 mp însămânțați cu gazon.
Plantările sunt programate să se efectueze în această toamnă, în funcție de evoluția lucrărilor, potrivit unui comunicat transmis astăzi de Primăria Sibiu.
“Un proiect mult așteptat de sibienii care folosesc bicicleta avansează și prinde contur. La final, aspectul malurilor va fi cel pe care ni-l dorim cu toții: o zonă naturală frumoasă, pusă în valoare prin această investiție care încurajează mobilitatea verde. În paralel pregătim procedura de achiziție pentru realizarea documentațiilor în vederea amenajării tronsoanelor din amonte și aval pentru ca astfel pista să aibă continuitate pe întreg malul Cibinului, pe teritoriul municipiului Sibiu”, a precizat primarul Astrid Fodor.
Stadiul lucrărilor și rezultatele așteptate
În prezent, pe mare parte din traseul pistelor pentru biciclete de pe maluri s-a finalizat structura de rezistență a pistei și stabilizarea taluzului malului.
Cele mai avansate porțiuni sunt cele dintre podul dintre strada Rusciorului și pârâul Rossbach și respectiv cea dintre podul Rusciorului și podul de pe str. Gladiolelor, aproape 800 m lungime. Aici fundația pistei este finalizată, iluminatul este instalat, bordurile sunt așezate pe poziții și urmează să se creeze structura de suprafață a pistei. Și pe tronsonul dintre str. Maramureșului și podul de pe Șoseaua Alba Iulia lucrările se apropie de finalizare, urmând să fie montate bordurile și să se creeze structura pistei.
La finalul acestui proiect finanțat din fonduri europene, pe malurile Cibinului vor fi 3,6 km de pistă pentru biciclete, cu rampe auto rulante pentru urcarea/coborârea bicicletelor în zona piațetei care se va amenaja lângă podul de pe Șoseaua Alba Iulia. Întregul traseu va avea un sistem de iluminat cu LED, alcătuit din peste 160 de stâlpi. Corpurile de iluminat vor fi conectate la un sistem de comandă de la distanță și dotate cu senzor de prezență pentru economisirea electricității. Unsprezece stâlpi vor fi dotați cu echipamente care vor asigura accesul gratuit la internet, prin WiFi.
De asemenea, sunt prevăzute două pasarele ciclo-pietonale, ambele cu acces în strada Viitorului, una amplasată la intersecția străzilor Viitorului – Mureșului – Crișului și una amplasată la confluența pârâului Rossbach cu râul Cibin. Pentru momennt, structurile metalice pentru crearea celor două pasarele ciclo-pietonale sunt în producție.
Vor exista și cinci puncte de belvedere și trei zone de relaxare amplasate în zona străzilor Malului, Cibinului, Viitorului, în care se vor instala 65 de bănci, dintre care câteva vor fi dotate cu elemente pentru încărcarea dispozitivelor mobile prin USB sau wireless, alimentate prin panouri solare.