Vânătoarea de rable

Vânătoarea de rable

Peste 200 de mașini abandonate urmează să fie ridicate de pe străzile Sibiului.

Pentru Serviciul Public Administrare a Domeniului Public și Privat (SPADPP), ridicarea de pe domeniul public a mașinilor abandonate sau fără stăpân este o activitate continuă, însemnând identificarea, somarea și urmărirea acestor situații care, în cazul în care proprietarii nu ridică aceste mașini de pe domeniul public, SPADPP va face acest lucru, iar apoi mașinile vor fi valorificate ca fier vechi.

O astfel de acțiune s-a desfășurat săptămâna trecută, când nouă autovehicule au fost ridicate,, pentru a elibera locuri de parcare, după ce proprietarii sau deținătorii legali ai acestora nu au dat curs somațiilor și anunțurilor publice.

În urma controalelor efectuate în teren de către inspectorii municipalității, dar și datorită sesizărilor primite din partea cetățenilor prin intermediul aplicației Sibiu City App, e-mail, E-administrație și a celor telefonice, în municipiul Sibiu au fost identificate 441 autovehicule abandonate și fără stăpân în cursul anului 2022. 215 dintre acestea au fost ridicate de proprietari, după afișarea somațiilor, iar pentru restul de 226 se parcurg procedurile legale pentru ca SPADPP să le poată ridica.

Odată ajunse în spațiul de depozitare, proprietarii care le revendică vor plăti taxa de ridicare de 100 lei, taxa de transport a autovehiculului de 100 de lei și tariful de depozitare a autovehiculului în valoare de 25 de lei/zi, dar și o amendă în valoare de 2.000 lei.

Pentru autovehiculele nerevendicate de proprietar sau pentru care nu s-a putut identifica proprietarul, cheltuielile prilejuite de ridicarea și depozitarea acestora se recuperează în urma valorificării autovehiculelor ca deșeuri de fier vechi printr-o licitație publică. Procedura este deschisă persoanelor fizice și juridice care dețin autorizație de mediu pentru dezmembrarea autovehiculelor. În acest an, s-a organizat o licitație publică pentru valorificarea ca deșeuri de fier vechi a 45 autovehicule, suma obținută fiind de 62.440 lei.

Răspunde