Evenimente Pe harta turistului

Nouă autobuze electrice vor deservi cel mai important traseu turistic de transport local

Traseele 5 și 13, care leagă Gara de cartierul Valea Aurie, respectiv de Dumbrava Sibiului, unde se află Muzeul ASTRA și Grădina Zoologică, vor fi deservite de autobuze noi.

“Flota Tursib numără în prezent 110 autobuze noi, prietenoase cu mediul. Încă nouă autobuze, electrice, vor completa modernizarea transportului public pe care ne-am concentrat în ultimii patru ani. Vom continua pe această direcție pentru că reamintesc că avem depus un proiect în parteneriat cu nouă localități din jurul Sibiului pentru a cumpăra 36 de autobuze electrice care să deservească transportul în zona periurbană”, a precizat primarul Astrid Fodor.

Cele nouă autobuze electrice au fost achiziționate pentru Sibiu de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea acestei investiții este 27,94 milioane de lei, producătorul fiind Solaris Bus & Coach din Polonia.

Autobuzele vor fi livrate etapizat, în perioada iulie – septembrie, primul sosind în Sibiu la finalul săptămânii trecute. Acestea au următoarele caracteristici:

  • lungime de 12 metri, cu 3 uși duble pentru îmbarcare/debarcare, oferind 82 de locuri pentru pasageri
  • autonomie de 102 km cu o încărcare a bateriei
  • dotări pentru confortul pasagerilor: rampă pentru accesul persoanelor care se deplasează cu cărucior rulant sau cu cărucior pentru copii,  sistem audio-video pentru informarea călătorilor, aer condiționat și încălzire, echipamente pentru WiFi și prize USB pentru încărcarea aparatelor mobile
  • dotări pentru o gestionare eficientă: sistem de diagnosticare electronic, sistem de management al traficului care transmite date în timp real de pe traseu către autobaza Tursib, echipamente pentru numărarea călătorilor, sistem de supraveghere video.

Împreună cu autobuzele au fost livrate și trei stații de încărcare rapidă, două urmând să fie instalate în Piața Gării și una la autobaza Tursib. De asemenea, s-au livrat nouă stații cu încărcare lentă care vor fi instalate în autobaza Tursib pentru încărcarea peste noapte a autobuzelor. Mijloacele noi de transport vor fi introduse pe trasee după parcurgerea procedurilor de recepție și înmatriculare și după instalarea în teren a stațiilor de încărcare.

Răspunde