Secretele succesului. Daniela Cîmpean, de la învățătoare la președinte de Consiliu Județean

Secretele succesului. Daniela Cîmpean, de la învățătoare la președinte de Consiliu Județean

Președintele Consiliului Județean Sibiu descrie drumul său spre succes!

Daniela Cîmpean a fost, ieri, prezentă la întâlnirea cu tinerii participanți la programul „ASTRA Adolescent” al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu.
Cîmpean le-a povestit adolescenților care au fost pasiunile sale încă din copilărie și care au fost motivele pentru care a ales să îmbrățișeze cele două profesii pe care le-a practicat: cadru didactic în învățământul primar și apoi avocat, dar și de ce a făcut pasul în politică.

„Și adulții au nevoie să învețe continuu”

„Toată viața noastră avem nevoie de învățare. Să știți că și adulții, pe orice poziție s-ar afla, au nevoie să învețe continuu, nu doar copiii sau tinerii. Cred că cei mai compleți oameni sunt aceia care realizează că nu dețin adevărul absolut, că nu cunosc tot în lumea asta și că tot timpul au nevoie să mai învețe, își doresc și sunt curioși să mai învețe ceva. Când am simțit, la un moment dat, nevoia de a întoarce ceva comunității și societății în care trăiesc, m-am implicat în politică, realizând că tot ce se întâmplă cu noi ține de deciziile politice. Decizia este la mâna politicului. Dacă stăm în afară, atunci acceptăm ce decid alții pentru noi. Atunci am hotărât să fac acest pas, să sprijin și să influențez, atât cât pot eu, din interior”, a explicat liderul forului județean.
Apoi le-a prezentat principalele servicii și instituții aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu și care sunt atribuțiile acestora.
„Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, aș vrea să mă fac de meserie turist. Era o glumă… Îmi place să călătoresc, dar aș face tot Dreptul. Vă sfătuiesc să faceți ceea ce vă place, să vă orientați spre activitățile pe care le faceți cu pasiune pentru că, astfel, veți avea toate șansele să ajungeți în vârf și să fiți apreciați”, le-a transmis Daniela Cîmpean adolescenților prezenți la programul ASTRA Adolescent.
Daniela Cîmpean, președinte CJ Sibiu: „Tot ce faceți, faceți cu pasiune și suflet, nu pentru bani, iar rezultatele vor apărea, inclusiv rezultatele pecuniare. Cred că aceste este ingredientul principal al unei rețete de succes.”
La rândul lor, tinerii au fost curioși să afle cum se îmbină viața profesională și cea de familie pentru un om de succes, cum este cariera unei femei care activează în sfera administrativă și în cea politică, dominată de bărbați, dar și cum își petrece timpul liber și care sunt pasiunile sale. „Este foarte important să nu lăsați problemele de la serviciu să pătrundă dincolo de ușa locuinței voastre. Acolo să fiți doar voi cu familia voastră”, le-a recomandat Cîmpean.

Cartea preferată

Întrebată care este cartea sa preferată, Daniela Cîmpean le-a recomandat tinerilor volumul „21 de lecții pentru secolul XXI” de Yuval Noah Harari. „O recitesc a treia oară și, de fiecare dată, găsesc noi sensuri”, a spus ea.

Invitație la ședință. Și la drumeție

La finalul întâlnirii, tinerii participanți au primit două invitații inedite: aceea de a vizita sediul Consiliului Județean și de asista la o ședință în plen și aceea de a participa la o drumeție în împrejurimile Sibiului, în cadrul programului „Anii Drumeției”, al cărei punct central ar putea fi casa de odihnă și creație „Andrei Oțetea” din Sibiel.

Răspunde