Record de evenimente la FITS 2022

Record de evenimente la FITS 2022

Președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, a anunțat cifrele ediției de anul acesta: 768 de evenimente care se vor desfășura în 80 de spații de joc, cu peste 3.500 de participanți din 75 de țări.

Cea de a 29-a ediție a FITS, programată în perioada 24 iunie – 3 iulie, a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României și Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Federale Germane, o distincție fără precedent la nivel mondial.

„Am acordat Înaltul Patronaj ediţiei 2022 a Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu având convingerea că organizatorii şi artiştii implicaţi vor demonstra cât de relevante sunt marile valori umaniste pe care istoria noastră europeană ni le-a lăsat moştenire, într-un context grav și complicat precum cel pe care îl traversăm astăzi. În Sibiu – vechiul Hermannstadt, se va ridica din nou cetatea modernă, efemeră, dar atât de puternică a frumuseţii şi relevanţei artei teatrale. Scena Festivalului va fi, ca şi în ediţiile anterioare, larg deschisă diversităţii identităţilor culturale care fac lumea în care trăim atât de bogată! În plus, FITS 2022 va celebra în acest an parteneriatul dintre România şi Germania, un reper major al parcursului european al ţării noastre în ultimii 30 de ani, dar şi o punte culturală importantă spre afirmarea mondială a patrimoniului nostru comun”, a transmis președintele Klaus Iohannis.

„Îmi face o deosebită plăcere și onoare să preiau, alături de președintele României, Klaus Iohannis, patronajul asupra ediției din acest an a Festivalului de teatru de la Sibiu – unul dintre cele mai recunoscute festivaluri de teatru din întreaga Europă.

Festivalul are loc într-un moment special: aniversăm 30 de ani de la semnarea tratatului de prietenie româno-germană, fundamentul relațiilor noastre strânse în plan politic, economic și cultural într-o Europă unită. Prietenia care leagă țările noastre este una mult mai veche, fapt confirmat și de programul recentei mele vizite la București. Prima reprezentanță diplomatică a României în Germania a fost deschisă în urmă cu 150 de ani  – un alt eveniment pe care îl sărbătorim în acest an. Aproape niciun alt loc nu reprezintă mai bine această prietenie și legăturile profunde decât Sibiul”, a transmis președintele federal Frank-Walter Steinmeier cu ocazia FITS.

Programul FITS 2022 include 386 de evenimente speciale, 19 lansări de carte, 7 spectacole-lectură, 129 de evenimente expoziționale.

Tot astăzi, Chiriac a prezentat mesajele transmise în cadrul conferinței de către reprezentanții celor mai importanți parteneri instituționali ai acestei ediții, organizatori și co-organizatori. De asemenea, a trecut în revistă, cu scurte prezentări pentru fiecare, principalele sezoane și evenimente asociate FITS. La această ediție sunt 13 sezoane (Franța, Elveția, China, Japonia, Israel, Belgia, Germania, Austria, Marea Britanie, Italia, Polonia, Spania, sezon special NATO) și o serie de alte evenimente asociate: Bursa de spectacole, Therme Forum, Platforma de Arte Vizuale, Festivalul Universităților de Teatru.

Răspunde