Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) este un pol cultural al României „şi în ultimii ani cam tot ce e mai bun în lume vine la Sibiu”, a declarat astăzi, la începutul festivalului, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.
„Se vede cu ochiul liber, este pe an ce a trecut, în primul rând, un pol cultural al României unde se mută tot ce e bun din România şi în ultimii ani, cam tot ce e mai bun în lume, vine la Sibiu, iar pe lângă ceea ce înseamnă artă, la Sibiu foarte multă lume vine. Este extraordinar de important să se vadă că, din punct de vedere economic, cultura produce bani, cum spunea şi Constantin Chiriac, la un buget de 14 % dat de Primărie pentru cultură, se întoarce 18 % în urma activităţilor culturale la Sibiu. Amprenta este uriaşă pentru cultură, pentru promovarea României în străinătate, iar tot ceea ce face (Constantin Chiriac n.r.) este cu plus de fiecare dată.(…) Sibiul după ce a fost Capitală Culturală Europeană se bate cu Bucureştiul, poate câteodată şi câştigă pentru titlul de capitală culturală a României”, a declarat Romaşcanu.
Ministrul a participat azi la ceremonia de deschidere a FITS, care a avut loc pentru prima dată într-o companie privată, parteneră a festivalului, unde a fost şi o reprezentaţie a Yamamoto Noh Theatre din Osaka, o formă veche de teatru tradiţional japonez, inclusă în patrimoniul UNESCO.
Preşedintele fondator al FITS, actorul Constantin Chiriac, estimează că în acest an numărul de spectatori va fi de peste 70.000 pe zi, însă avertizează publicul că este posibil ca unii artişti să nu poată ajunge din cauza problemelor din aeroporturi.
„Se fac eforturi uriaşe în aşa fel încât frumuseţea să poată să ajungă în inimile, în sufletele, în casele tuturor românilor şi tuturor spectatorilor care iubesc acest oraş, acest festival, această ţară. Fiţi bineveniţi la Sibiu şi vă dorim din toată inima multă, multă bucurie, plăcere şi drag de tot ce înseamnă frumuseţe, creaţie şi emoţie!”, a spus Chiriac.
Program și bilete FITS 2022Prima zi de festival se va încheia cu o premieră pentru România, un spectacol cu peste 200 de drone şi lasere, care va avea loc în piaţa de lângă sediul teatrului sibian, începând cu ora 23.15, accesul publicului fiind gratuit. Este pentru prima dată când la Sibiu FITS înlocuieşte focurile de artificii cu dronele şi laserele, pentru a proteja păsările şi animalele.