Cea de a treia ediție a sărbătorii locale „Gusturi și Tradiții din Săliște” va avea loc în satul Galeș.
Duminică, 3 iulie, între orele 13.00 și 20.00, în curtea Muzeului „Maria Costăchescu” din Galeș, specificul gastronomic local și moștenirea culturală vor fi prezentate turiștilor și localnicilor în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului „Gusturi și Tradiții din Săliște”, eveniment la care care vor putea fi degustate și achiziționate produse din gastronomia tradițională locală: fructe și legume, brânzeturi de vacă și de oaie, preparate din carne, produse ale stupului, bere artizanală, băuturi tradiționale, produse de patiserie și panificație tradiționale, conserve de toamnă, produse artistice locale și de artă populară.
Horațiu Răcuciu, primar Săliște: „Ne bucurăm că reușim, și în acest an, să aducem acest eveniment în atenția săliștenilor, dar și a celor care ne vizitează. Doar împreună putem păstra tradițiile și doar împreună le putem face vii, le putem face apreciate.”
Repertoriul patrimoniului cultural imaterial va fi pus în valoare de artiști și ansambluri precum: Rodica Popa Comăniciu; Studioul de canto Rodica Popa Comăniciu cu elevii: Sofia și Antonia Bunaciu, Iulian Hanea, Anisia Bebeșelea, Andrada Cinăzan, Natalia Blezu, Sabrina Pamfiloiu; Dumitru Andrei Trihenea și Maria Pop – saxofon.
Sărbătoarea va prilejui două evenimente sub auspiciile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu și Teatrului Național ,,Radu Stanca” Sibiu: spectacolul outdoor „Omul-Orchestră” (regia David Cruz, Portugalia) și filmarea unui episod din seria „Tradiții to go”. De asemenea, vor fi organizate mai multe ateliere tematice pentru copii.