Evenimente

FITS 2022: Platforma doctorală reunește invitați de pe patru continente

“Frumusețea teatrului, teatrul frumuseții. Artă versus război” este lecția pe care ne-o predă platforma internațională de cercetare doctorală în artele spectacolului și management cultural de la Sibiu.

Platforma Internațională de Prezentare a Doctoratelor este un spațiu excelent pentru dialog și schimburi universitare între tineri cercetători, membrii comunităților academice și publicul larg, care se derulează în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Scopul principal al Platformei Internaționale de Prezentare a Doctoratelor Excepționale în Artele Spectacolului și Management Cultural este promovarea colaborării inter-instituționale și a educației artistice, în contextul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Pentru aceasta, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a inițiat și încheiat parteneriate de colaborare pentru studiile de doctorat în artele spectacolului și management cultural împreună cu universități de prestigiu din străinătate: Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris 3 (Franța), Brown University (Statele Unite ale Americii), Suffolk Community College (Statele Unite ale Americii), Pace University (Statele Unite ale Americii), Japan Women’s University (Japonia), Nagoya City University (Japonia), Nihon University (Japonia), Waseda University (Japonia), Beckett University (Marea Britanie), York St. John University (Marea Britanie), Folkwang Universität der Künste (Germania), École Nationale de Théâtre du Canada (Canada), Université de Moncton (Canada), The Central Academy of Drama (China), Hong Kong Institute of Education (China), Beijing Dance Academy (China), Shanghai Theatre Academy (China), Moscow State University of Culture and Arts (Rusia), Academia de Muzică și Dans din Ierusalim (Israel), Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău (Moldova) etc.

Invitații ediției de anul acesta sunt:

  • Hanna Klimpe – Hamburg University
  • Nicole Colin-Umlauf – Aix-Marseille Université
  • Vladislava Fekete – The Theatre Institute of Slovakia
  • Jakub Mudrak – The Research Institute, Bratislava
  • Anna Maria Krassnig – Max Reinhardt Seminar, Viena
  • Franziska Schößler – Trier University
  • Jeffrey Döring – Freie Universität Berlin
  • Artur Duda – Nicolaus Copernicus University, Toruń
  • Konrad Szczebiot – Aleksander Zelwerowicz State Theatre Academy / University of Białystok
  • Roy Horovitz – Bar-Ilan University / David Yellin College
  • Jerusalem Ricardo Abad – Ateneo de Manila University
  • Andriej Moskwin – Warsaw University Carole Cusack – University of Sydney
  • Michael Klinghoffer – Jerusalem Academy of Music and Dance
  • Sarah Meltzer – Jerusalem Academy of Music and Dance
  • Sarah Brown – University of Memphis
  • Mihai Moroiu – Program Director, Fulbright Commission
  • Tom Cousineau – Washington College
  • Sarah Meltzer – Jerusalem Academy of Music and Dance
  • Tanya Bennett – University of North Georgia
  • Zhu Ning – Beijing Central Academy of Drama
  • Theresa Burriss – Radford University, VA
  • Tomasz Wisniewski – University of Gdansk
  • Stanley Gontarski – Florida State University
  • Narine Sargsyan – Yerevan State Institute of Theatre and Cinematography
  • Mark Charney – University of Texas
  • Haning Hughes – United States Air Force Academy
  • Nathaniel Wallace – South Carolina State University
  • Julie Leventhal – University of North Texas
  • Kalina Stefanova –  National Academy of Theater and Film Arts – Sofia

Răspunde