Primul charter din Sibiu spre Skiathos a decolat astăzi. Turiștii se vor bucura de curse săptămânale toată vara, iar prețul unui sejur pe insula cu peste 60 de plaje superbe pornește de la 329 de euro.
Aeroportul Internațional Sibiu, împreună cu AeroVacanțe, parte a Grupului Aerotravel, deschide sezonul vacanțelor în insula Skiathos pentru sibieni și turiști din județele limitrofe cu plecări în fiecare zi de sâmbătă, începând cu 11 iunie și până pe 17 septembrie.
Sejururile în Insula Skiathos au tarife începând cu 329 €/persoană și includ transport charter avion, taxe de aeroport, transferuri, asistență turistică în limba română și cazare 7 nopți în vilă turistică. Durata zborului este de aproximativ o oră și 30 de minute.
”Ne-am propus să diversificăm zborurile directe spre destinații de vacanță de la Sibiu și ne bucură faptul că anul aceasta vom oferi experiențe memorabile în insula Skiathos – cea mai apropiată destinație exotică. Este o insulă perfectă atât pentru liniște și relaxare, cât și pentru exploratori și iubitorii de adrenalină. Numărul rezervărilor indică faptul că această destinație a fost o alegere oportună pe care am reușit să o dezvoltăm cu reprezentanții AeroVacanțe.” a declarat Marius Gîrdea, director general al Aeroportului Internațional Sibiu.
“Mă bucur că, pentru al 17-lea an consecutiv, putem oferi turiștilor români o vacanță în Skiathos, o destinație de care te îndrăgostești la prima vedere și în care revii în fiecare vară! Skiathos este o insulă incredibil de frumoasă, cu peste 60 de plaje cu nisip fin și ape curate, preparate culinare delicioase și peisaje spectaculoase. În plus, se află foarte aproape de România, iar atmosfera relaxată te ajută să îți redobândești liniștea și starea de bine, deseori afectate de ritmul precipitat de acasă”, a declarat Antonio Nițu, director general al Grupului Aerotravel. “În cele patru luni de operare vom avea plecări săptămânale din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și în premieră din Sibiu. Astfel, peste 7.000 de turiști se vor bucura de o vacanță memorabilă în această vară”, a completat Nițu.
Așa cum subliniază autoritățile locale, în 2022, Grecia renunță la toate condițiile de călătorie și restricțiile motivate de noul coronavirus, astfel că turiștii se pot bucura de un sejur în Skiathos fără griji sau cheltuieli suplimentare.
”Am păstrat insula noastră așa cum ți-o amintești din vacanțele anterioare: calmă, prietenoasă și cosmopolită, cu preparate culinare gustoase și cu distracție pentru toate gusturile și cu peste 60 de plaje superbe cu nisip fin, votate în 2019 de peste 600 000 de cititori Conde Nast Traveler Magazine drept cele mai bune din lume”, a declarat Thodoris Tzoumas, primarul orașului Skiathos.
În Skiathos, turiștii au posibilități variate de cazare, de la vile turistice cu tarife atractive, poziționate în apropierea plajelor, a tavernelor, a magazinelor și a stațiilor de autobuz, și până la hoteluri de 4* cu demipensiune și servicii excelente. Tariful unui sejur de 7 nopți cu mic dejun la un astfel de hotel, cu transport charter avion, taxe de aeroport și asistență turistică incluse pornește de la 678 €/persoană.
Skiathos, o insulă mică, cu o suprafață de 48 kmp și aproximativ 7.000 de locuitori, este un adevărat paradis natural. Insula este renumită pentru cele peste 60 de plaje cu nisip fin și intrare lină în mare, peisajele spectaculoase, pădurile luxuriante de pini și preparatele tradiționale pline de savoare. Cu străzi înguste încântătoare, pavate cu piatră, orașul Skiathos este capitala insulei, care își îmbie turiștii cu magazine cu suveniruri, gelaterii, taverne relaxate cu preparate delicioase și restaurante sofisticate, precum și cluburi cu muzică excelentă, atât occidentală, cât și grecească.