Evenimente Pe harta turistului

Albina. De la planșă la cămașă

Muzeul ASTRA organizează, în perioada 10 iunie – 2 octombrie, expoziția „#expo Albina. De la planșă la cămașă”. Vor fi expuse 124 de cămăși cusute cu mătase pe pânze de in, bumbac sau cânepă. De asemenea, vor fi prezentate cămăși din colecția Muzeului ASTRA și din „Colecția Elisa Brătianu” a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj-Napoca. În același cadru vor mai fi admirate cămășile contemporane cusute la inițiativa Asociației Semne cusute și Șezătoare Ploiești după albumul „Cusături românești” realizat de Elisa Brătianu în anul 1943.

Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 10 iunie, ora 14, în sala 1 din Pavilionul Muzeal Multicultural, intrarea principală în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.

,,Cămășile din colecțiile Muzeului ASTRA din Sibiu ce considerăm că pot fi încadrate într-o ‘colecție de inspirație Brătianu’ au fost inventariate atât în ‘Colecția ASTRA’, cât și în anul 1951, în urma unui schimb cu Muzeul de artă populară din București. Cămășile din patrimoniul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Cluj Napoca aparțin ‘Colecției Elisa Brătianu’ intrată în inventare în anul 1934, prin donația făcută de Elisa Brătianu.

Elisa Brătianu (1870-1957) a fost una dintre figurile marcante ale istoriei culturale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului al XX-lea. Nepoata domnitorului Țării Românești, Barbu Știrbey, fiica lui Alexandru și Maria Știrbey, soția lui Alexandru Marghiloman și apoi a lui Ion I.C. Brătianu, Elisa Brătianu a organizat în preajma Primului Război Mondial un atelier și un magazin ‘Albina’ pentru susținerea artei cusăturilor românești. Nepoata sa, Elisaveta Varlam, relatează că a desenat ‘cu mâna ei multe planșe cu diferite modele, pe care le-a și publicat într-un Album’. Semne cusute și Șezătoare Ploiești sunt două ‘comunități patrimoniale’ ce promovează, cu respect și responsabilitate, tehnicile de lucru ale cămășilor tradiționale. Inițiativa Gabrielei Ene de la Șezătoare Ploiești de a realiza o expoziție cu toate cămășile cusute după cele 179 de planșe ale albumului a mobilizat numeroase doamne din țară și din străinătate. Au urmat ani de documentare în colecțiile muzeale pentru a găsi cele mai potrivite materiale și sute de ore de cusut cu diferite fire și nuanțe de culori pentru a reda cât mai fidel motivele originale – un pic de altiță, un pic de râu, câteva flori… Fiecare și-a ales din Album modelul care o reprezintă în lume – sobru, sofisticat, minimalist sau complicat… Proiectul a crescut și după patru ani de implicare putem organiza acum acum această expoziție. De la planșă la cămașă! Un drum parcurs de la hârtie și pensulă până la pixeli și softuri, cu un rezultat asemănător, atunci și acum: râuri de mătase cusute pe pânze spumoase de in și bumbac, sau mai rigide de cânepă! Multe încercări! Multă pasiune! Un vis ce se împlinește în 124 cămăși magice. O poveste peste veacuri, o mărturie a memoriei cămășii purtate cu rost! Vă așteptăm să admirăm dialogul cămășilor ce au stat la baza albumului Brătianu cu cele pe care le-au inspirat!”, a declarat Mirela Crețu, director Muzee pavilionare şi Managementul patrimoniului Muzeul ASTRA.

Parteneri în organizarea expoziției sunt Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Asociația Semne cusute și Șezătoare Ploiești. Muzeul ASTRA transmite mulțumiri speciale Muzeului Național Brătianu, Bibliotecii Academiei Române, Bibliotecii Naționale a României.

Răspunde