Marți, 10 mai, la ora 17.00, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu va da startul programului „Prezentare de carte”, o activitate care va reuni periodic numeroase evenimente dedicate cărții, scriitorilor și lecturii.
Astfel, în sala festivă situată în Palatul ASTRA, va avea loc lansarea cărții „SIBIU 830”, coordonată de dr. Silviu Borș, fost manager al Bibliotecii ASTRA, și istoricul sibian dr. Dan Nanu, directorul Direcției Județene pentru Cultură Sibiu.
Lucrarea este publicată cu ocazia împlinirii a 830 de ani de la atestarea documentară a Sibiului și finanțată de către Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României, prin intermediul FDGR Sibiu. Volumul cuprinde articole și imagini privind aniversarea sau comemorarea unor personalități și evenimente care au influențat istoria și dezvoltarea orașului Sibiu.
În perioada 9 – 10 mai, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu organizează mai multe evenimente culturale dedicate Zilei Europei.
Intrarea publicului la evenimentele organizate cu prilejul Zilei Europei este liberă, în limita locurilor disponibile.