Strada Cetății

Vești și povești să le-ndrăgești!

„Scufița Roșie” se întoarce la Sibiu! Programul lunii mai la Teatrul Gong

timp de citire 8 min

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă spectacolul „Scufița Roșie”, în regia lui Diego Aramburo (6-8 mai). Ultima reprezentație cu acest titlu a avut loc în data de 13 octombrie 2019.

Agenda lunii mai include 25 de evenimente dedicate publicului larg, alături de alte 15 activități organizate în circuit închis pentru școli și grădinițe. Actorii Teatrului „Gong” vor fi, de asemenea, în Cluj – Napoca pentru a prezenta premiera spectacolului „Istoria copilăriei” (6-7 mai). În mod inedit, programul de ateliere din această lună vine cu două teme speciale prin care cei mici vor sărbători atât Ziua Star Wars, cât și Ziua Națională a pictorului Nicolae Grigorescu.

Abordare eclectică și energizantă

Câștigător al premiului pentru actualitatea discursului teatral la Festivalul Internațional de Teatru Contemporan al Animației „Impuls” de la București, spectacolul „Scufița Roșie” în regia lui Diego Aramburo (Bolivia) redefinește conceptul de teatru pentru publicul tânăr printr-o abordare eclectică și energizantă. În versiunea propusă de regizorul bolivian, Scufița Roșie este o fetiță care vrea foarte mult să se joace – cu mama ei, cu umbra ei, și chiar cu lupul cel viclean. Aici, accentul cade, pe de o parte, pe relația dintre mamă și fetița ei, și, pe de alta, pe traseul inițiatic parcurs de eroina poveștii prin pădurea întunecată. Construit pe muzica lui Bobo Burlăcianu, spectacolul de la Sibiu se bucură de inovațiilor unei echipe tinere de creatori ca Mihai Păcurar (decor, costume și video) și Oana Micu (păpuși și costume). Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Alina Mișoc, Claudiu Fălămaș, Raluca Silvia Pavel și Mihaela Grigoraș. Textul original a fost tradus special pentru Teatrul Gong din Sibiu de dramaturgul Mihaela Michailov. Spectacolul de la Sibiu are o durată de 45 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani.

Piesa scrisă de Jöel Pommerat pornește de la textul Fraților Grimm pentru a aduce povestea originală în zilele noastre implicând trei femei din trei generații diferite. „Doream să scriu propria-mi versiune a poveștii, să redau în mod simplu diferitele etape ale parcursului acestei fetițe de la țară, care pleacă de la bunica sa și întâlnește un lup. Să redau aceste personaje și aceste momente în cea mai clară lumină a simplității și veridicității lor. Cu multa concretețe. Raportarea atât la natură, cât și la animalitate, a se înțelege la bestialitate, mi s-a părut esențială. Ceea ce voiam să scot în evidență sunt natura și animalul, în ceea ce au periculos, misterios sau imprevizibil, dar și în ceea ce au frumos și minunat, fascinant și dezirabil. Raportarea la frică este primordială în această poveste și, în general, în viața unui copil. După părerea mea, a aborda cu copiii problema fricii înseamnă, în același timp, a aborda și celălalt versant al acestei emoții, care este dorința.”, mărturisește regizorul – dramaturg în textul publicat la editura Actes Sud – Papiers, colecția Heyoka Jeunesse.

„Scufița Roșie” va avea patru reprezentații în acest final de săptămână:

  • vineri, 6 mai, de la ora 18:00
  • sâmbătă, 7 mai, de la orele 11:00 și 18:00
  • duminică, 8 mai, de la orae 11:00

Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online prin teatrulgong.ro sau la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif flexibil.


Program spectacole & ateliere | mai 2022

 

duminică,  1 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier pentru miniArtiști – Lumea colorată a pixelilor

Coordonator Alexandra Stoica

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

duminică, 1 mai, ora 11:00

Spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 6 ani

Sala Parter

ISTORIA COPILĂRIEI (4 episoade) cu sesiune de Q&A

[o coproducție Teatrul Gong Sibiu și MiniREACTOR Cluj-Napoca]

de Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Alex Moldovan și Ana Cucu-Popescu; REGIA: Delia Gavlițchi, Olivia Grecea, Ana Crăciun – Lambru și Diana Dragoș; SCENOGRAFIA: Florin Suciu; MUZICA: Văzduh; ÎN DISTRIBUȚIE: Angela Páskuy, Adrian Prohaska, Claudia Stühler, Cătălin Filip, Doru Taloș și Oana Tămaș.

durata: 60 minute

preț bilet flexibil: 12 lei

 

miercuri, 4 mai, ora 18:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier de Creație „Piticii pricepuți”  –  Star Wars         

Coordonator Claudia Benchea

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

vineri, 6 mai, ora 18:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

SCUFIȚA ROȘIE

de Jöel Pommerat, traducerea Mihaela Michailov

REGIA: Diego Aramburo; SCENOGRAFIA & VIDEO: Mihai Păcurar; PĂPUŞI: Oana Micu; COSTUME: Oana Micu, Mihai Păcurar; LIGHT DESIGN: Diego Aramburo; MUZICA: Bobo Burlăcianu; în DISTRIBUŢIE: Alina Mişoc, Claudiu Fălămaş, Raluca Silvia Pavel, Mihaela Grigoraş; MÂNUITORI DECOR: Lucian Ducu, Emil Predescu, Patrik Voicu.

durata: 50 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

 

sâmbătă, 7 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelierul de Creat Povești – Lupul: o mască de poveste

Coordonator Diana Ribana

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

sâmbătă, 7 mai, orele 11:00 & 18:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

SCUFIȚA ROȘIE

de Jöel Pommerat, traducerea Mihaela Michailov

REGIA: Diego Aramburo; SCENOGRAFIA & VIDEO: Mihai Păcurar; PĂPUŞI: Oana Micu; COSTUME: Oana Micu, Mihai Păcurar; LIGHT DESIGN: Diego Aramburo; MUZICA: Bobo Burlăcianu; în DISTRIBUŢIE: Alina Mişoc, Claudiu Fălămaş, Raluca Silvia Pavel, Mihaela Grigoraş; MÂNUITORI DECOR: Lucian Ducu, Emil Predescu, Patrik Voicu.

durata: 50 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

 

duminică, 8 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelierul de Creat Povești – Lupul: o mască de poveste

Coordonator Diana Ribana

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

duminică, 8 mai, ora 11:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani

SCUFIȚA ROȘIE

de Jöel Pommerat, traducerea Mihaela Michailov

REGIA: Diego Aramburo; SCENOGRAFIA & VIDEO: Mihai Păcurar; PĂPUŞI: Oana Micu; COSTUME: Oana Micu, Mihai Păcurar; LIGHT DESIGN: Diego Aramburo; MUZICA: Bobo Burlăcianu; în DISTRIBUŢIE: Alina Mişoc, Claudiu Fălămaş, Raluca Silvia Pavel, Mihaela Grigoraş; MÂNUITORI DECOR: Lucian Ducu, Emil Predescu, Patrik Voicu.

durata: 50 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

 

miercuri, 11 mai, ora 18:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier de Creație „Piticii pricepuți”  –  Star Wars         

Coordonator Claudia Benchea

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

joi, 12 mai, ora 18:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier de creație în limba germană „Flinke Finger” – Familia mea

Willkommen zum Kreativ Workshop „Flinke Finger”  – Meine Familie

Coordonator Sandi Rusu Costea

Durata: 90 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

sâmbătă, 14 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier pentru miniArtiști – Povești despre Nicolae Grigorescu pentru miniArtiști

Coordonator Alexandra Stoica

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

sâmbătă, 14 mai, orele 11:00 & 18:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

POVESTEA CELOR TREI PURCELUŞI…CARE SUNT PATRU

poveste reinventată de Éva Lábadi-Megyes

REGIA: Éva Lábadi-Megyes; SCENOGRAFIA: Dio Zoltán; MUZICA: Cári Tibor; EFECTE SPECIALE: Mircea Chiu; în DISTRIBUȚIE: Hansel Andrei, Jenö Major, Páskuy Angela, Prohaska Adrian, Claudia Stühler, Daniel Neagu.

durata: 50 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

 

duminică, 15 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier pentru miniArtiști – Povești despre Nicolae Grigorescu pentru miniArtiști

Coordonator Alexandra Stoica

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

duminică, 15 mai, ora 11:00 

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

POVESTEA CELOR TREI PURCELUŞI…CARE SUNT PATRU

poveste reinventată de Éva Lábadi-Megyes

REGIA: Éva Lábadi-Megyes; SCENOGRAFIA: Dio Zoltán; MUZICA: Cári Tibor; EFECTE SPECIALE: Mircea Chiu; în DISTRIBUȚIE: Hansel Andrei, Jenö Major, Páskuy Angela, Prohaska Adrian, Claudia Stühler, Daniel Neagu.

durata: 50 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

 

miercuri, 18 mai, ora 18:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier de Creație „Piticii pricepuți”  –  Pelerina Scufiței Roșii

Coordonator Claudia Benchea

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

joi, 19 mai, ora 18:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier de creație în limba germană „Flinke Finger” – Familia mea

Willkommen zum Kreativ Workshop „Flinke Finger”  – Meine Familie

Coordonator Sandi Rusu Costea

Durata: 90 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

sâmbătă, 21 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelierul de Creat Povești – Dragonul meu

Coordonator Diana Ribana

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

sâmbătă, 21 mai, orele 11:00 & 18:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

PUIUL DE LEBĂDĂ

după Hans Christian Andersen

REGIA: Monica Baldea; SCENOGRAFIA: Monica Baldea; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Monica Baldea; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Raluca Răduca / Barbara Crişan, Raluca Pavel.

durata: 60 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

 

duminică, 22 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelierul de Creat Povești – Dragonul meu

Coordonator Diana Ribana

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

duminică, 22 mai, ora 11:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani

PUIUL DE LEBĂDĂ

după Hans Christian Andersen

REGIA: Monica Baldea; SCENOGRAFIA: Monica Baldea; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Monica Baldea; în DISTRIBUŢIE: Monica Baldea, Raluca Răduca / Barbara Crişan, Raluca Pavel.

durata: 60 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

 

miercuri, 25 mai, ora 18:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier de Creație „Piticii pricepuți”  –  Pelerina Scufiței Roșii

Coordonator Claudia Benchea

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

sâmbătă, 28 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier pentru miniArtiști –  Povestea dragonilor

Coordonator Alexandra Stoica

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

sâmbătă, 28 mai, ora 11:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta între 3 și 7 ani

GAGAGA ȘI ALȚII CA EL

cu Raluca Răduca

SCENOGRAFIA: Roua Vasilescu; MUZICA DUPĂ: Timuș Alexandrescu;

durata: 40 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

 

duminică, 29 mai, ora 10:00

Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani

Sala Studio

Atelier pentru miniArtiști –  Povestea dragonilor

Coordonator Alexandra Stoica

Durata: 60 de minute

Preț bilet: 14 lei

 

duminică, 29 mai, ora 11:00

spectacol recomandat copiilor cu vârsta între 3 și 7 ani

GAGAGA ȘI ALȚII CA EL

cu Raluca Răduca

SCENOGRAFIA: Roua Vasilescu; MUZICA DUPĂ: Timuș Alexandrescu;

durata: 40 min.

preț bilet flexibil: 12 lei

Lasă un răspuns