Evenimente

Pietoni în siguranță

Pentru îmbunătățirea siguranței pietonilor, pe Șoseaua Alba Iulia, una dintre cele mai intens circulate artere din Sibiu, ieri a fost pus în funcțiune un nou semafor cu buton la trecerea de pietoni situată aproape de intersecția cu str. Agricultorilor.

„Astfel, prioritizăm circulația pietonală și creștem siguranța celor care se deplasează pe jos într-o zonă comercială din cartierul Turnișor, intens circulată și pietonal. Reamintim că două semafoare cu buton s-au montat la finalul anului trecut și pe bulevardul Corneliu Coposu, la trecerile de pietoni de la intersecțiile cu străzile Berăriei și Pompeiu Onofreiu”, transmit reprezentanții municipalității.

În prezent, în Sibiu sunt în funcțiune 18 semafoare cu buton pentru pietoni, pe artele aglomerate de traficul auto.

Răspunde