Noaptea Muzeelor la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Noaptea Muzeelor la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu vă invită sâmbătă, 14 mai, la o „Noapte Militară” în cadrul programului Noaptea Muzeelor.

Oaspeții au ocazia să viziteze expoziția permanentă a muzeului instituției, cu tema „Istoria învățământului militar românesc”. Muzeul este deschis în intervalul 18:00 – 22:00, iar intrarea este liberă.

De asemenea, în foaierul Corpului B al Bibliotecii ASTRA, în intervalul 14.00-17.00, va putea fi admirată expoziția documentară „175 de ani de învățământ militar românesc” și se vor proiecta filmele de prezentare ale Academiei Forțelor Terestre.

Evenimentul este realizat în parteneriat cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Direcția pentru Cultură a Județului Sibiu.

Răspunde