Muzeul ASTRA organizează, până duminică, 8 mai, zece ateliere meșteșugărești interactive dedicate primăverii. Tot în aceste zile, turiștii pot afla de la muzeografi secretele unor plante comestibile folosite odinioară în satul românesc.
„Atelierele sunt cuprinse în programul ‘Comunități în Muzeul ASTRA. Sărbătoarea Deltei, ediția a VI-a’, iar scopul lor este să anime zonele etnografice din Muzeul în aer liber. De asemenea, ele sunt organizate special pentru a implica activ publicul, oferind ocazia tuturor să cunoască prin practică meșteșugurile tradiționale românești. Timp de patru zile, la Muzeul ASTRA vor fi confecționate diverse obiecte de uz casnic, piese vestimentare și elemente din portul popular românesc, lipovenesc și ucrainean. În același cadru se va broda, se vor face sfori din cânepă, se vor coase cojoace, se vor decora vase din lut, se vor împleti din pănuși de porumb ștergători, iar din lână se vor realiza ciucuri. Prin programul cultural ‘Beneficiile Naturii în Muzeul ASTRA’, vizitatorii vor intra în tainele plantelor comestibile culese din flora spontană, cum ar fi: sălățica, urzica, hameiul, măcrișul, loboda sau ștevia. În zona Târgului de Țară va fi amenajat un stand cu aceste plante unde vizitatorii vor primi explicațiile muzeografilor cu privire la obiceiul culesului din natură”, a anunțat Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului ASTRA.
Dacă ieri au avut ocazia să participe la atelierele de împletit și împâslit ciucuri, astăzi turiștii pot cunoaște prelucrarea lânii și a pănușilor de porumb (sectorul de prelucrare a fibrelor textile, Gospodăria pastorală cu atelier de prelucrare a lânii, Poiana Sibiului, județul Sibiu), confecționarea unor piese vestimentare și de port popular ucrainean și lipovenesc (sector Pescuit, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Gospodăria de pescar lipovean din Mahmudia, județul Tulcea), broderia românească (Aleea Pivelor), tainele ceramicii (sector Olărit, Gospodăria de olar, Horezu, județul Vâlcea), ori realizarea sforilor din cânepă (sectorul de prelucrare a fibrelor textile, Gospodăria-atelier pentru prelucrarea cânepii și funărit, Săsăuș, județul Sibiu). Atelierele se desfășoară între orele 11.00 și 16.00.
Atelierele de cojocărit se vor desfășura în zona Târgului de Țară, mâine, 7 mai, între orele 10.00 și 17.00. Tot mâine, dar și duminică, după același orar, gospodăria din Mahmudia va găzdui ateliere de coasere a păretarelor de bucătărie și cele de confecționare piese vestimentare și de port popular ucrainean și lipovenesc, iar la Târgul de țară se desfășoară atelierele sub genericul „Beneficiile Naturii”.