La Muzeul ASTRA au început lucrările de amenajare pentru grădina de plante medicinale și tinctoriale.
În curând, turiștii vor găsi prin grădini, pe lângă legume, și o mulțime de plante folositoare în gospodărie, precum menta, busuiocul, salvia, mușețelul sau arnica montană.
”Locația este gospodăria de agricultor din Feneș, județul Alba, iar plantele care vor fi semănate aici sunt specifice zonei Zlatnei, fiind valorificate și în prezent, în medicina populară. Materia primă obținută din această grădină, va fi utilizată în desfășurarea activităților și atelierelor organizate în acest an de Muzeul ASTRA”, arată Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al muzeului.
Prin programul “Grădină și Peisaj în Muzeul ASTRA”, au fost săpate toate grădinile agricole, legumicole din muzeu, cu unelte specifice fiecărei zone etnografice din muzeu, unde a fost nevoie de lucrări de acest gen: Delta Dunării, Maramureș, Oltenia, Transilvania și Munții Apuseni. De asemenea, prin programul “Beneficiile Naturii în Muzeul ASTRA”, s-a urmărit o prezentare constantă a instrumentarului specific agriculturii și culesului din natură.
”Este misiunea pe care Muzeul ASTRA o duce din drag pentru cultură, agricultură, tradiții și natură!“, adaugă Călinescu.