Turiștii care vizitează Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în acest sfârșit de săptămână, au cel puțin două motive să se oprească la gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică.
Un atelier de pictură pe lemn și unul gastronomic vor fi puse în scenă, sâmbătă și duminică, între orele 11.00 și 16.00.
„Benonia Centea, o talentată creatoare de frumos și o bună prietenă a Muzeului ASTRA, ține în acest weekend un atelier de pictură pe lemn la gospodăria de viticultor sas din Șeica Mică, un monument funcțional al muzeului nostru. Sâmbătă, pictăm aici pe fundal de miresme de ciorbă de salată, ca la sași, iar duminică asezonăm ziua de hodină cu o paparadă cu ceapă, mărar sau cârnați, după gust. Atelierele gastronomice și cele de pictură pe lemn sunt organizate sub egida programului «Comunități în Muzeul ASTRA»”, transmite Cosmin Călinescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului ASTRA.
Preparate din pește la Târgul de țară
Pe tot parcursul acestei săptămâni, tot în Muzeul ASTRA, vizitatorii au parte de ateliere gastronomice la Târgul de țară. Ziua de astăzi a fost dedicată preparatelor tradiționale din carne de miel. Sâmbătă și duminică, ingredientul principal va fi peștele. Meniul de sâmbătă include păstrăv afumat, icre de crap și știucă, iar duminică se va găti storceag de sturion și plachie de crap. “Prin prepararea păstrăvului dorim să valorificăm fauna piscicolă a râurilor de munte, iar procedeul de afumare cu conuri de brad va putea fi urmărit prin punerea în funcțiune a unei afumători la care conurile de brad vor da savoarea preparatului. Storceagul și plachia sunt o înobilare a preparatelor din pește, ca valorificare a cercetărilor întreprinse de Muzeul ASTRA la oamenii Deltei Dunării”, a mai menționat Călinescu. În ambele zile, atelierele și degustările se desfășoară între orele 10.00 și 16.00, până la epuizarea porțiilor pregătite și în măsura în care condițiile meteo vor fi favorabile.