Strada Cetății

Vești și povești să le-ndrăgești!

Consiliul Județean și Filarmonica vin în sprijinul viitorilor muzicieni de la Liceul de Artă

timp de citire 3 min

Conducerea Consiliului Județean Sibiu va propune spre aprobare consilierilor județeni, în ședința ordinară din această lună, un parteneriat cu Liceul de Artă Sibiu, prin care se pun la dispoziție spații din cadrul Filarmonicii de Stat Sibiu pentru pregătirea muzicală a elevilor, personal specializat în instruirea tinerilor liceeni, precum și instrumentele necesare și alte elemente de logistică aferente.

Acordul dintre Consiliul Județean, Filarmonica de Stat Sibiu și Liceul de Artă va fi valabil până sfârșitul anului 2022.

„Mă bucur că prin acest parteneriat vom putea acorda tinerilor pasionați de artă muzicală oportunitatea de a studia într-un spațiu profesionist destinat muzicii, dar și de a învăța de la cei mai buni instrumentiști din județul Sibiu și poate chiar din țară. Sunt convinsă că această experiență îi va inspira și motiva. Ce poate să inspire mai mult un elev sau o elevă care își dorește să studieze muzica decât contactul direct cu artiștii și cu locul care oferă cele mai frumoase momente artistice pentru melomanii de la tine din județ? Ca fost cadru didactic și ca mamă de adolescente, îmi doresc ca acest parteneriat să inspire și o mai mare apropiere a liceelor de instituțiile în care se practică meseriile pentru care își pregătesc elevii”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Acest parteneriat continuă buna colaborare începută în 2019, când elevii din cadrul Orchestrei Liceului de Artă au fost implicați într-un program de schimb de experiență de lungă durată între Județul Sibiu și Departamentul Ille Et Vilaine. Programul a culminat cu un spectacol care a încântat sibieni și oaspeți francezi deopotrivă: în cadrul Sezonului România – Franța, pe scena Muzeului ASTRA din Sibiu au concertat împreună elevii liceului sibian și o orchestră de tineri din Ille-et-Vilaine.

„Inițiativa Consiliului Județean Sibiu de a sprijini activitatea Liceului de Artă, se suprapune perfect peste strategia mea și a colegilor de a dezvolta activitățile educaționale ale Filarmonicii. Concertele educative de succes, atelierele definite prin joc-practică-muzică, prelegerile explicative ce prefațează concertele contemporane, completează preocupările noastre pentru pregătirea publicului viitor. Ne bucurăm de acest parteneriat și suntem siguri de rezultatele de lungă durată”, a declarat Cristian Lupeș, manager Filarmonica de Stat Sibiu.

„Cred că nimic nu este mai frumos decât să gândești în sunet și culoare, astfel încât să găsești în artă calea, așa cum spunea Pablo Picasso, ‘de a-ți purifica sufletul de viața de zi cu zi‘. Acest parteneriat vine în sprijinul realizării unui climat cultural sibian și al unui învățământ de artă de calitate, contribuind în același timp la promovarea valorilor liceului nostru, reflectate atât de bine de misiunea școlii: împreună prin artă, cu artă, pentru artă“, a declarat Luminița Avrigean, director Liceul de Artă Sibiu.

Lasă un răspuns