Evenimente Pe harta turistului

Proiect de la București pentru reamenajarea parcului Sub Arini

Firma contractată de Primăria Sibiu pentru realizarea proiectului de reamenajare a parcului Sub Arini, Tehno Consulting Solutions SRL din București, a alcătuit o primă versiune a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI). Primăria Sibiu s-a consultat pe tema acesteia cu Consiliul Local și cu actori locali interesați în cadrul a două întâlniri care […]

Evenimente

Invitați din Franța și Germania au participat la ateliere și spectacole de teatru la Sibiu

Două grupuri de tineri din Franța și Germania s-au aflat, zilele trecute, în vizită la Sibiu, în cadrul proiectului european Erasmus +, Open Houses, din care fac parte Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Asociația RESET din Sibiu, Association Jeunes à Travers le Monde (Rennes), Théâtre National de Bretagne (TNB), Coop’Eskemm (Rennes), Beyond-Borders (Hamburg), Kampnagel (Hamburg).

Evenimente

Primăria amână termenul depunerii declarațiilor de scutire de la plata taxei de salubrizare pentru imobilele nelocuite

Cetățenii care dețin imobile nelocuite nu trebuie să plătească taxă de salubrizare pentru acestea, conform Regulamentului aprobat în 2021. Pentru a beneficia de scutire, proprietarii trebuie însă să depună anual o declarație în acest sens, împreună cu documente care să ateste că imobilul este nelocuit (confirmarea din partea asociației de proprietari/locatari – în cazul imobilelor […]