Opinii

IPS Laurențiu: Dacă am posti după rânduiala Bisericii, nu am ajunge la regim forțat de slăbire

Postul este o lucrare spirituală complexă, pornită din credință și din dorința omului de desăvârșire prin împlinirea poruncilor dumnezeiești, spune IPS Laurențiu Streza, arhiepiscopul Sibiului și mitropolitul Ardealului.

Originea postului este chiar în Rai, unde primii oameni au primit porunca de a posti și apoi au încălcat-o, a arătat ierarhul într-un cuvânt de învățătură transmis la începutul Postului Mare despre semnificația și rânduiala postului.

„Sensul pozitiv al postului constă tocmai în voința liberă a credinciosului de a se pregăti sufletește și trupește pentru apropierea de Hristos și de Tainele Sale mântuitoare: Spovedania și Împărtășania. Prin postire noi oferim sufletului nostru șansa de a obține victorii asupra neputințelor trupești, prin înfrânarea de la o anumită mâncare şi de la păcate. Postul adevărat nu este o simplă «restricție” de la hrana mai consistentă, de origine animală, pe care și-o impune un credincios, într-o zi sau într-o perioadă de timp, ci este o completare și o încununare a acestui efort fizic, cu cel spiritual, «postul de bucate fiind unit cu postul de păcate» și cu împlinirea faptelor milei trupeşti față de aproapele nostru.

Prima poruncă de postire au primit-o strămoșii noștri, Adam și Eva, în rai, și tot ei au săvârșit prima încălcare a postului, gustând din pomul cunoașterii binelui și răului. Şi noi, iubitori de desfătare și stăpâniți de dorința de posesie, crezându-ne stăpâni și pe darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu, zicând: «am» mâncare bună, ne angajăm foarte greu într-o lucrare de postire adevărată și completă.

În sens duhovnicesc, postul este și un act de cult, o jertfă, fiind rânduit de Biserică și încadrat în lucrarea ei liturgică, Hristos Însuși sprijinind toată osteneala omului, postind El în noi și în locul nostru. Pe lângă jertfa noastră pentru întreținerea vieții, care este obligatorie și greu de împlinit, jertfa postului este plăcută şi uşoară, precum jugul lui Hristos, Care este bun și sarcina sa ușoară.

Postul este, desigur, folositor și pentru trup și credem că e bine să postim pentru ca să ne ușurăm trupul de greutăţile și de toxinele pe care le acumulăm prin mâncărurile «bune». Chiar terapia medicală implică un regim alimentar special, pentru diferite boli, însă fiind respectat de nevoie și din dorința vindecării, regimul medicului nu are valoare spirituală. Dacă am posti după rânduiala Bisericii, de bună seamă că nu am ajunge la regimul medical și nici la regim forțat de slăbire.

Valoarea deosebită a postului este sporită și de cele patru grade de asprime sau de intensitate a postirii: ajun total sau post negru, post aspru, post comun și post cu dezlegare. Chiar și cele patru posturi mari au grade deosebite de asprime, cel mai aspru fiind postul Sfintelor Paști, apoi urmează cel al Sfintei Mari, cel al Crăciunului și cel mai puțin aspru este cel al Sfinților Apostoli. Iar, dintre zilele de post din cursul anului liturgic cele mai aspre sunt, în ordine: Vinerea Mare, Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie), Ajunul Crăciunului și al Bobotezei (24 decembrie și 5 ianuarie), Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (29 august) și miercurile și vinerile din timpul anului, în afara celor cu dezlegare.

Postul total, ajunarea sau postul euharistic constă în abținerea pentru o zi de la orice hrană sau băutură, pentru a ne împărtăși cu Sfintele Taine. Înainte de a mă împărtăși, ajunez de seara până în ziua în care mă împărtășesc, nu pentru a da „prioritate” Sfintei Împărtășanii faţă de celelalte alimente care se elimină curând din stomac, ci, prin ajunare, mă pregătesc și aştept să mă întâlnesc cu Hristos. După primirea Sfintei Împărtășanii pregătirea s-a încheiat, iar așteptarea s-a împlinit, deci se pierde starea de ajun, de aceea nu este posibilă împărtășirea de două ori pe zi.

Postul aspru este cel care permite consumarea doar spre seară de hrană uscată, nepregătită, fără ulei.

Avem apoi postul comun, în care ne hrănim cu legume, cu fructe, cu vegetale, lăsând la o parte toate produsele de origine animală, care constituie o hrană prea consistentă, de care nu am nevoie acum. Nevoința trupească a postului ajută sufletul să sporească în rugăciune și fapte de iubire a aproapelui.

Iar postul cu dezlegare este îngăduinţa pe care Biserica ne-o dă din timp în timp, fie că este dezlegare la untdelemn și vin, fie la pește, precum de Buna Vestire și de Florii.

Foloasele minunate ale postului sunt legate de dobândirea multor virtuți, precum: curajul, stăpânirea de sine, înfrânarea, biruința asupra patimilor şi poftelor trupeşti, bucurii duhovniceşti și multe altele. Exersarea voinței libere și stăpânirea ei în toate nevoințele ascetice se numește în monahism «călcarea voii», prin înfrângerea poftelor.

Cea mai mare bucurie, legată de post, o are un credincios atunci când reușește să-l încheie cu bine, pentru prima dată sau de mai multe ori, depășind toate tentaţiile și toate ispitele, pentru a se bucura cu adevărat în Duminica Învierii, de Sfânta Împărtășanie. Dar și hrana pe care o primim la masă, în ziua de Paști, va fi mai bună ca oricând, pentru că o primim ca dar, tot de la Dumnezeu, pentru osteneala făcută”, a spus IPS Laurențiu.

Răspunde