Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) va prezenta spectacole aeriene cu drone, nepoluante pentru mediul înconjurător, la festivitățile de deschidere și de încheiere a celei de-a XXIX-a ediții, care se va desfășura în perioada 24 iunie – 3 iulie.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), organizatorul FITS, își dorește ca pentru ediția de anul acesta să renunțe la focurile de artificii și să opteze pentru o soluție prietenoasă cu mediul, care nu are efecte negative asupra locuitorilor Sibiului și nici asupra animalelor de companie ale acestora.
„Sibiul este un oraș SMART, preocupat de soluțiile alternative și nepoluante, iar noi dorim să ne aliniem acestei tendințe. Din grijă pentru sănătatea oamenilor și a naturii, dorim să oferim publicului nostru o alternativă digitală la tradiționalul foc de artificii. Acest lucru va aduce beneficii pentru mediu, iar spectatorii se vor bucura de momente artistice de excepție, fiind pentru prima dată când în România este prezentat un astfel de concept în cadrul unui festival de teatru”, spune Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
În acest sens, TNRS a lansat procedura de licitație publică pentru servicii de afișaje vizuale de lumini aeriene cu drone în cadrul festivalului, care va cuprinde două momente nocturne vizuale diferite, unul de “deschidere”, si unul de “închidere”, integrate pe un fond muzical, cu vizibilitate din mai multe puncte din jurul evenimentului. Durata fiecărei reprezentații vizuale va fi de 12 minute, în intervalul orar 23.00 – 24.00 al datelor de 24 iunie, respectiv 3 iulie, în funcție de programul Festivalului și corelat cu aprobarea locală a AACR – Turnul de Control Aerian Sibiu. Spectacolele vor fi organizate respectând toate normele de siguranță și vor avea loc deasupra unui perimetru delimitat, în zona de parcare a TNRS.