Strada Cetății

Vești și povești să le-ndrăgești!

Expoziție despre Mărginimea Sibiului, în “transhumanță” la Iași

timp de citire 4 min

Expoziția “Mărginimea Sibiului. Zona fetelor frumoase și a țăranilor cu biblioteci, în colecția de clișee pe sticlă a Muzeului Național Brukenthal” va fi vernisată, astăzi, la Iași.

Expoziția este organizată de Muzeul Municipal “Regina Maria” din Iași, în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal, în perioada 10 martie – 30 mai. Curatorii expoziției sunt Delia Voina, Alexandru Constantin Chituță și Alexandru Gorea.

Sunt expuse 277 de imagini mai puțin cunoscute vizitatorilor, precum vederi generale ale localităților Boița, Galeș, Jina, Orlat, Poiana Sibiului, Poplaca, Rășinari, Rod, Sadu, Săliște sau Tilișca, secvențe de viață cotidiană, interioare ale unor locuințe țărănești, portrete de tineri și bătrâni, femei și bărbați îmbrăcați cu hainele lor cele mai bune, pe care le purtau doar la biserică sau de sărbători, toate trecute prin filtrul unei scenografii atent gândite de fotograf. Ele au fost realizate în secolul trecut, în atelierul fotografic Fischer.

“Este o bucurie că Muzeul Național Brukenthal are o colaborare extraordinară cu Muzeul Municipal Regina Maria din Iași. Un rod al acestei colaborări este realizarea expoziției de fotografie ce aduce în fața vizitatorilor chipurile harnicilor țărani mărgineni, obiceiurile, locurile, bisericile, și frumoasele interioare ale caselor cuprinse cu ajutorul aparatului foto de meșterii atelierului Fischer din Sibiu. Expoziția pe care o deschidem acum în capitala Moldovei la Iași este adevărat carte de vizită a Mărginimii Sibiului”, a apreciat Alexandru Chituță.

De ce iubim femeile… din Mărginime?

Mărginimea Sibiului este o zonă etnografică unică în România, situată la vest de Sibiu, limitată la sud de valea Sadului şi la nord de valea râului Sălişte, ce cuprinde 18 localităţi: Boiţa, Sadu, Râu Sadului, Tălmaciu, Tălmăcel, Răşinari, Poplaca, Gura Râului, Orlat, Fântânele, Sibiel, Vale, Sălişte, Galeş, Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Poziţia geopolitică a zonei, situată la graniţa de sud a Transilvaniei cu Ţara Românească şi în proximitatea Sibiului, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, au oferit Mărginimii câteva trăsături definitorii. Localităţile şi-au dezvoltat o economie mixtă, bazată pe agricultura, creşterea animalelor şi meşteşuguri tradiţionale, cu pondere deosebită pe oierit.

Cea mai mare parte a satelor din zonă a păstrat puternice tradiţii spirituale şi etno-folclorice. Deşi progresiv construcţiile moderne le-au înlocuit pe cele vechi tradiţionale, atmosfera în Mărginimea Sibiului a rămas neschimbată. Costumele de sărbătoare de o eleganţă rară, brodate în negru şi alb, sunt purtate cu mândrie de sărbători, iar meşteşugurile moştenite din moşi strămoşi sunt practicate cu succes şi azi.

Încă din cele mai vechi timpuri, acești oieri sunt maeştri în prelucrarea lânii şi a pieilor. Colecția de clișee pe sticlă a Muzeului Național Brukenthal, Muzeul de Istorie Casa Altemberger, este una dintre cele mai mari și mai complexe colecții de acest gen păstrate într-o instituție muzeală din România, acoperind majoritatea subiectelor specifice fotografiei din perioada interbelică.

Oieri cu dragoste de slovă

“Capitală a Mărginimii Sibiului, satul deplinei frumuseți, localitatea Săliște apare pentru prima dată într-un document la anul 1354 cu denumirea de Nogfalu, adică «sat mare». La 1496 este pomenit cu numele de Salistsia, iar la 1854, Săliște. Săliște este varianta de la Seliște sau Siliște, care înseamnă «vatra satului». Săliște era numit în vechime Magna Villa Walachicolis, adică «marele sat al românilor». Este cunoscut și ca «satul fetelor frumoase și al țăranilor cu biblioteci», cum îl menționa P.P. Panaitescu. Este singura localitate din țara de care se leagă numele a unsprezece academicieni! S-a mai spus despre sălişteni că sunt «țărani cu biblioteci». Și nu e o exagerare. La 1544 circula în zonă Catehismul luteran, iar Nicolae Iorga găsea la Săliște un exemplar din Cazania lui Varlaam tipărită la 1643. În condiţiile în care pe o carte țăranii dădeau între 5 și 10 oi, iar uneori chiar mai mult, este de admirat dragostea lor de a strânge şi a citi cărţi. Oierii locului purtau cu ei în desagi pe drumurile transhumanței cărți valoroase pe care le și citeau, bineînțeles. Fenomenul este cunoscut cu numele de «bibliotecile călătoare». Astfel, în 1836, Chiril Lupea din Săliște, simplu cioban simbriaș, trecea cu el în Dobrogea un «Ceaslov». Ion Roșca, alt săliștean, ducea și el peste Dunăre, un an mai târziu, o «Psaltire»”, a arătat Chituță.

Lasă un răspuns