Rețetele simple sunt, de cele mai multe ori, savuroase! E clar că n-ai cum să dai greș cu ingrediente simple, care odată preparate îți aduc aminte de gusturile de altădată, de poveștile din casa bunicii, de vacanțele de la țară. Dacă aveți poftă de o mâncare simplă, dar tare gustoasă, Chef Tiberiu Csiszer din Mediaș vă propune o rețetă de fasole frecată împodobită cu o tocăniță de ceapă.
Simplu și la obiect, mai ales că mâncarea se potrivește și cu perioada postului.
Fasole frecată cu tocăniță de ceapă
Ingrediente (pentru 4 porții):
Fasole frecată:
- fasole boabe albă 0,5 kg
- morcovi 100 gr.
- ceapă albă 100 gr.
- păstârnac 100 gr.
- usturoi 20 gr.
- 1 frunză de dafin (doar până fierbe fasolea, apoi se scoate)
- sare și piper după gust
Tocănița de ceapă:
- ceapă albă 250 gr.
- boia de ardei dulce 10 gr.
- vin roșu 50 ml
- ulei floarea soarelui 100 ml
- sare și piper după gust
Mod de preparare:
- Fasolea se spală și se pune la înmuiat peste noapte.
- Se pune fasolea la fiert timp de 10 minute, apoi aruncăm apa în care a fiert și punem fasolea din nou la foc, în apă fierbinte. Adăugăm morcovii, ceapa, păstârnacul, usturoiul și frunza de dafin, se fierb toate până când fasolea se poate sfărâma între degete (atenție, că e fierbinte!).
- Scurgem fasolea și legumele și aruncăm frunza de dafin, dar păstrăm jumătate din cantitatea de lichid în care a fiert fasolea.
- Se pun fasolea și legumele într-un blender și pasăm, adăugând lichidul păstrat, până ajungem la consistența dorită de noi. Potrivim apoi de sare și piper, după gustul fiecăruia.
- Pentru tocănița de ceapă, se curăță, apoi se clătește ceapa și se taie julien. Se călește în ulei până devine ușor sticloasă, apoi se adaugă vinul și se mai lasă la călit 1 minut. Se adaugă boiaua de ardei, se mai ține pe foc 30 de secunde și se potrivește de sare și piper, după gust.
Poftă bună!