Strada Cetății

Vești și povești să le-ndrăgești!

Decebal Todăriță: „Poezia e viața, cu toate sentimentele sale!”

timp de citire 5 min

Poezia este un „întreg”, o modalitate de „facere” și „desfacere” a lumii, este de părere Decebal N. Todăriță, sibianul care își împarte timpul între pandemie și… poezie!

21 martie este Ziua Internațională a Poeziei și, așa cum v-am obișnuit, la „Dialogurile de pe Strada Cetății” avem un invitat ieșit din tipare. La figurat, dar și la propriu! Absolvent al Facultății de Jurnalistică din Sibiu în anul 2004, Decebal Todăriţă a făcut carieră în domeniul relațiilor publice, fiind purtătorul de cuvânt al Bursei din Sibiu (SIBEX) din 2005 până în 2012, iar în februarie 2012 a devenit purtător de cuvânt la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Puțini știu că, în timpul liber, Decebal își așterne sufletul în versuri. Astăzi a avut amabilitatea de a ne răspunde la câteva întrebări despre pasiunea sa literară și despre noul volum la care lucrează.

Cum te-ai întâlnit cu poezia?

Nu știu dacă poezia mi-a dat întâlnire, sau dacă eu am dat întâlnire poeziei…dar cred că a fost dragoste la prima vedere și că nu ne vom despărți vreodată.  Dacă ar fi să rememorez niște momente cheie, ar fi faptul că bunicul din partea mamei, învățător, îmi citea poezii când eram copil și eram foarte impresionat. Apoi, îmi amintesc contactul cu biblioteca bunicii din partea tatălui, care a fost profesoară de Limba și literatura română și care deținea o colecție impresionantă de volume, din care mă „înfruptam” în vacanțele de vară. Și în cele din urmă, perioada liceului, unde l-am întâlnit pe profesorul de Limba și literatura română, Anton Nicolai, care mi-a alimentat pasiunea de a scrie. A fost un adevărat mentor pentru mine. Citeam mult, nu doar poezie, ci și proză, teatru… dar poezia mă atrăgea. Mă fascina ideea de a transmite atât de mult și de intens prin imagini expresive, printr-un limbaj concentrat, prin sensurile și valorile cuvintelor, care au atâtea semnificații cât îți permite imaginația să le dai. Și am simțit, încă de pe atunci, din adolescență, impulsul de a pune pe hârtie idei, trăiri, sentimente.

Ce este poezia pentru tine?

Poezia pentru mine este un „întreg”, o modalitate de „facere” și „desfacere” a lumii. O asociez cu o cosmogonie personală. Cumva, prin poezie, pun în ordine haosul meu interior. Sau mai simplu spus, poezia – pentru mine – e viața, cu toate sentimentele sale.

Pentru că poezia e viață și viața nu poate fi programată, nu scriu programat. În același timp, nu cred că o fac nici impulsiv. Mai degrabă, momentul în care scriu este similar cu acumularea de presiune dintr-un vulcan. Și apoi vine erupția. Acumulez idei, construiesc imagini asupra unor teme diverse și apoi, ca o consecință a acestei acumulări, vine scrisul. O poezie se poate naște în câteva ore sau în câteva săptămâni.

Cum îți afli inspirația? Cât e inspirație și cât transpirație?

Inspirația este ideea, sâmburele. E esențială, dar nu e suficientă. „Transpirația” e ceea ce se naște din acel sâmbure. Inspirația și „transpirația” sunt complementare, ca în orice domeniu.

Cred cu tărie că poetul are nevoie de libertate, că trebuie să exploreze. De aceea mă feresc să ader la o anumită formulă estetică. Nu pot și nici nu încerc să mă regăsesc doar într-un un anumit manifest literar.  Tematica e una diversă: relația dintre sine și lucrurile ori ființele cu care relaționez, dragostea, relația dintre om și timp, tăcere și cuvânt, existență, spiritualitate, relația dintre om și mașină – în sensul tehnologizării, digitalizării vieții contemporane. Eul poetic are, în timp, diferite versiuni și între ele se construiește o relație.

Cum se împacă jobul de la spital cu pasiunea literară?

Profesia/locul de muncă și poezia se împacă pentru că nu se întâlnesc prea des. J Le disociez, sunt două activități distincte… Cu toate acestea, trebuie să recunosc că realitatea cotidiană, deci și „jobul”, poate fi o sursă de inspirație.

Ce poți să ne spui despre noul tău volum, aflat acum în „chinurile facerii”?

După o pauză de 6 ani de la primul meu volum, intitulat „Vise presate”, apărut în 2016, la editura Eikon, anul acesta voi tipări al doilea volum de poezii. Acesta se va intitula „Multivers” și probabil va fi editat tot la Eikon.

De Ziua Internațională a Poeziei, vă propun poezia următoare, care se va regăsi în următorul meu volum:

Păpușarul

M-am jucat cu cuvintele
și-am meșterit din ele câteva scări.
Apoi am coborât pe ele
și-am dat tot de mine,
prins de sfori
răsucite în idei nod,
de mine, păpușarul,
ca să nu scap de reflexiile
și umbrele mele.
Apoi am urcat;
pe trupul turn am scobit lucarne către cer
ochii au prins
împreunarea dintre idei,
sub orizont
Lasă-mă să mai urc o treaptă!
am urlat către crepusculul din mine.
Plătesc cu visuri dacă îmi mai vinzi
câteva speranțe.
Am plătit.
Merită să dai câteva visuri
pe un cer de cuvinte.
Mai ales dacă-l primești rest
chiar pe Dumnezeu.

Lasă un răspuns