Şcoala Gimnazială „Octavian Goga” Răşinari a lansat concursul interjudețean „La noi… cu Octavian Goga”.
Ajuns la ediția a IV-a, concursul se va desfășura online, în contextul sărbătoririi a 141 de ani de la nașterea poetului Octavian Goga, și se adresează tuturor elevilor din ciclul primar și gimnazial, cât și profesorilor.
„Obiectivul general al proiectului este abordarea interdisciplinară în receptarea și actualizarea rolului jucat de Octavian Goga, prin activitatea poetică în istoria vremii. Se dorește încurajarea aptitudinilor de creaţie și interpretare, materializate în creaţii literare”, explică organizatorii.
Copiii se pot înscrie la secțiunea „Recitare individuală”, cu o poezie înregistrată sub forma unui videoclip de maxim 2 minute, sau la „Creaţie literară”, unde sunt provocați să scrie o compunere intitulată „O zi din viața lui Octavian Goga, copil”, care să arate viziunea contemporană asupra reperelor biografice ale lui Octavian Goga. Pentru a participa la concurs, cadrele didactice sunt invitate să scrie eseuri cu tema „Este Goga accesibil elevilor de gimnaziu? Ce texte pot fi studiate?”.
Înscrierile se realizează în perioada 15 martie – 25 martie, prin completarea unui formular Google.
Înscrierile se realizează în perioada 15 martie – 25 martie, prin completarea unui formular Google.