Plimbare virtuală prin „satul ideal din România”

Plimbare virtuală prin „satul ideal din România”

Căutând rețeta succesului, indiferent de vremuri, Cristina Șoloc vizitează, în ultimul episod al sezonului 4 „România veritabilă”, satul ideal din România: Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – un loc în care toate sunt așa cum ar trebui să fie la țară.

„Cu sute de căsuțe vechi, din toată țara, perfect restaurate, cu ulițe asfaltate, cu grădini roditoare, cu turme de oi și vaci și cu meșteșuguri desfășurate în timp real, în orice săptămână. De la restauratorii muzeului vom afla ce înseamnă restaurarea mobilierul antic, vom bate fierul cât e cald alături de fierarul locului, iar directorul muzeului, Ciprian Ștefan, ne va dezvălui cum a reuşit acest muzeu viu să devină autosustenabil și profitabil” este invitația postului public de televiziune.

Alături de echipa de producție, românii sunt invitați să descopere locuri, gusturi şi oameni de cinci stele din „România veritabilă”.

Emisiunea va fi difuzată astăzi, 6 februarie, de la ora 19.00, pe TVR 1.

Din decembrie 2021, la TVR 1 a început noul sezon „România veritabilă”. Pe parcursul episoadelor sezonului 4, realizatoarea Cristina Șoloc ne-a condus prin locuri de poveste din Sibiu, Cluj, Alba, Buzău, Dolj şi Ilfov. Călătoria fascinantă a inclus şi o ediţie specială de colinde, difuzată la început de ianuarie. „Mi-am propus să realizez și de această dată un sezon captivant, util, în care fiecare episod să curgă ca o melodie armonioasă, iar telespectatorul să simtă că a aflat ceva nou, că a cunoscut pe cineva care i-a oferit inspirație și energie sau că s-a delectat cu personaje și imagini care i-au dat speranță și optimism, atât de necesare pentru sănătate. Și în acest an am reușit să ajungem în locuri superbe, puțin bătătorite și să cunoaștem români excepționali, așa că putem oferi acum publicului documentare de suflet. Sperăm să atragem și mai mulți pasionați de istorie, tradiție, evoluție și de oameni aleși, care duc valorile noastre mai departe”, spune realizatoarea şi gazda seriei „România veritabilă”.

Răspunde