Liceenii de la „Goga” au făcut cunoștință cu instituțiile europene

Liceenii de la „Goga” au făcut cunoștință cu instituțiile europene

Europe Direct Regiunea Centru a oferit o nouă perspectivă atât în sfera în dezvoltării personale, cât și în ceea ce privește statutul de cetățeni europeni, pentru un grup de 17 tineri din Regiunea Centru care au participat la o vizită de studiu și documentare la principalele instituții europene de la Bruxelles.

Acest lucru a fost posibil ca urmare a faptului că, anul trecut, ei au fost câștigătorii competițiilor de dezbateri pe tema digitalizării educației organizate de EUROPE DIRECT, alături de structura gazdă a centrului, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru. Delegația a vizitat serviciile Comisiei Europene, Comitetul European al Regiunilor și sediul din capitala belgiană al Parlamentului European.

Reacțiile tinerilor care au participat la vizita de studiu la Bruxelles au fost pline de entuziasm, speranțe într-un viitor mai bun, perspective către o carieră europeană, în cuvinte precum: ”Cele câteva zile la instituțiile europene de la Bruxelles au avut un impact major asupra felului în care înțeleg instituțiile europene, făcându-mă să realizez că marile decizii, care ne privesc în mod direct, sunt luate la nivelul acestor organizații ale UE”, ”Am avut o perspectivă reală și sinceră a ceea ce înseamnă munca din spatele acestor proiecte”, ”Am fost profund impresionată de modul în care ideile referitoare la importanța UE ne-au fost transmise și explicate pe înțelesul nostru, al tinerilor”.

”Scopul acestei vizite a fost să ofere tinerilor implicați șansa de a deschide ușile instituțiilor europene, de a intra în contact cu cei ce setează direcțiile europene, de a vedea că inițiativele Comisiei Europene iau în considerare nevoile locale și regionale, de a ști că fiecare stat membru are independență în ceea ce privește modul de aplicare a politicilor europene. După cum au spus și tinerii participanți, această experiență le-a deschis poarta către o alt fel de lume, mai educată, mai stăpână de sine și, deși se așteptau să fie o vizită inedită nu au crezut nicio clipă că le va schimba viziunea asupra instituțiilor europene. Suntem siguri că aceste impresii se vor transmite mai departe, iar tinerii vor înțelege acum mult mai bine proiectele europene și complexitatea ce stă în spatele lor. Pe lângă aceste activități însă, Uniunea Europeană susține educația și din punct de vedere financiar. Prin ADR Centru, la nivel regional, coordonăm investiții și proiecte în valoare totală de peste 200 milioane euro, pentru modernizarea unităților de învățământ, pentru achiziția de echipamente moderne în laboratoare, echipamente digitale și mobilier prin 100 proiecte de modernizare școli, licee și universități ce se află în derulare în regiune. Fiecare cetățean responsabil ar trebui să înțeleagă cum funcționează UE și ce presupune aceasta, de aceea, ne bucură mereu implicarea tinerilor în viața comunității și am apreciat pasiunea participanților la dezbateri, care au făcut eforturi să se pregătească pe temele date. Din fericire, pentru momentul recompensei am reușit să găsim un interval de timp în care contextul pandemic nu ne-a pus mari probleme și evenimentul nostru s-a desfășurat înainte ca problemele din Estul Europei să se adâncească atât de grav. Mulțumim pentru deschidere gazdelor și partenerilor noștri de la Bruxelles și sperăm ca, împreună, să oferim în continuare tinerilor noi evenimente și activități Europe Direct, prin care să le transmitem valori europene, idealuri și oportunități pentru transformarea gândurilor în fapte”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Pe parcursul zilelor petrecute ”acasă” la instituțiile europene, EUROPE DIRECT Regiunea Centru și ADR Centru le-au propus participanților întâlniri cu experții Comisiei Europene pe tema mediului și ai digitalizării educației, discuții cu reprezentanții regiunilor și ai administrațiilor locale din Uniunea Europeană pentru a înțelege modul în care sunt transmise la nivel european nevoile locale, dar și cu aleșii români în Parlamentul European, care le-au prezentat modul în care sunt luate deciziile, procesul de consultare și negociere care stă la baza propunerilor legislative, dar și importanța cultivării simțului civic, a responsabilizării celor ce sunt votați sau importanța implicării în procesul politic pentru a putea genera schimbarea dorită de ei.

Prima vizită a fost la Centrul de vizitatori al Comisiei Europene. Diana Bărglăzan, de la Direcția Generală Energie (DG Energy), o compatrioată provenită din mediul universitar, a deschis discuțiile și a abordat într-o manieră clară și explicită prezentarea generală a Comisiei Europene. Ulterior, Maria Gkountouma, de la Direcția Generală Educație, Tineret, Sport si Cultură (DG EAC), a abordat direct problematica digitalizării educației, ținând cont de situația din prezent şi de perspectivele noii generații. În după-amiaza primei zile, următorul obiectiv a fost Comitetul European al Regiunilor (CoR) unde Raul Cazan, coordonatorul delegației române și jovialul Karl Hullmann, ghidul oficial CoR, au susținut o prezentare a mecanismului de funcționare a instituției, cu detalii despre componența Comitetului și direcțiile de acțiune ale acestui organism consultativ reprezentând autoritățile locale și regionale din Europa. Delegația română la CoR îl are ca președinte, acest an, pe Adrian Teban, primarul orașului Cugir, care a facilitat aceasta vizită, prima după pandemie în sediul CoR.

A doua zi a vizitei a fost rezervată forului legislativ al Uniunii Europene. După un periplu în cel mai interesant și impresionant muzeu digital din Bruxelles – Parlamentarium – delegația din Regiunea Centru s-a întâlnit cu reprezentanții români ai celor mai mari trei grupuri politice din Parlamentul European. Este vorba despre reprezentatul Grupului Partidului Popular European (PPE), Lorant Vincze, urmat de Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai Grupului ”Renew Europe”. Nu în ultimul rând, o întâlnire mai tehnică a avut-o în prim plan pe Mădălina Codreanu, șefa de cabinet a europarlamentarului Victor Negrescu, un activ susținător al Europe Direct Regiunea Centru, reprezentantul Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D) din Parlamentul European.

În luna octombrie 2021, 13 echipe de elevi și 4 echipe de studenți au dezbătut temele propuse de EUROPE DIRECT Regiunea Centru, alături de partenerii săi din această activitate. Câștigătorii au fost echipa ”Goga 3” de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, ”CNMV-SG” de la Colegiul Național” Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Covasna, ”Opinionaters” – Colegiul Național “Andrei Șaguna” din Brașov și echipa studenților de la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Toate cele patru echipe – formate din elevi, studenți și profesorii lor coordonatori – au fost invitați să participe, săptămâna trecută, la o vizită de studiu și documentare la câteva din cele mai importante instituții europene aflate la Bruxelles.

Răspunde