„Cristian Toacșe este unul dintre noi, fiindcă (și) prin acest copil talentat tradițiile merg mai departe!” spun cei de la Muzeul ASTRA.
Cristian are 14 ani, este elev la Școala Gimnazială „Regina Maria” din Sibiu și participă la Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” de când avea 7 ani, sub îndrumarea doamnei profesoare Anca Maria Munteanu. Meșteșugul ales este pasiunea lui – pirogravura. Anul acesta îl vom putea vedea din nou „în acțiune”, fiindcă Muzeul ASTRA reia organizarea olimpiadei în format fizic, după doi ani de pauză provocată de pandemie.
Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale” este organizată de Complexul Național Muzeal ASTRA în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Faza națională a evenimentului ajuns la ediția a XXV-a va avea loc în perioada 21-24 iulie și va reuni cei mai talentați copii din România care se vor întrece în țesut, cusut, olărit, pictură sau sculptură în lemn.
În primăvara anului trecut, Cristian a fost protagonistul atelierului de pirogravură „Ace de foc”, organizat la gospodăria de viticultor din Șeica Mică aflată în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
„Pandemia i-a obișnuit pe copii să stea în fața calculatorului sau cu telefonul în mână. Noi încercăm să-i dezobișnuim de telefoane mobile cât se poate de mult, iar faptul că ei pot să vină în natură, unde într-adevăr este un peisaj mirific și muzeografii sunt oameni deosebiți, este pentru mine, ca dascăl bătrân, un prilej de bucurie. Aici, copiii au ocazia să învețe altceva decât teoria de la școală”, este de părere Anca Maria Munteanu, învățătoarea care l-a îndrumat pe Cristian în meșteșugul pirogravurii.