Evenimente

Surprizele Scenei Digitale în luna februarie

Scena Digitală, platforma online de teatru-film a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), oferă abonaților, în luna februarie, premiera „Trei surori”, în regia Andreei și a lui Andrei Grosu. Spectacolul internațional nou este „Maestrul Dansului”, în care stelarul FITS Israel Galván s-a pus în slujba dansului, găsind spații alternative de dans.

„Maestrul dansului” s-a născut din atenția sa pentru cultura muzicii și a dansului spontan asociată cu barurile și cafenelele din întreaga lume. Abonații platformei vor putea viziona în plus spectacole ca: „ANTISOCIAL”, „CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER”, „DE CEALALTĂ PARTE A LUMII”, „CONFERINȚA IRANIANĂ”, „MICI CRIME CONJUGALE”.

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, aduce în acest an iubitorilor de arte ale spectacolului peste 32 de spectacole de teatru, teatru-film, dans și filme ale TNRS. Scena Digitală poate fi vizionată pe bază de abonament sau bilet individual. Detalii despre bilete și abonamente sunt disponibile pe site-ul www.scena-digitala.ro. Scena Digitală este de acum și pe Facebook.


TREI SURORI de A.P. Cehov

Traducerea din limba rusă: Vladimir Turturică
REGIA: ANDREI ȘI ANDREEA GROSU
SCENOGRAFIA: VLADIMIR TURTURICA
MUZICA: MIHAI DOBRE
ASISTENT REGIE ȘI SUFLEUR: CORINA PREDESCU
MANAGER PROIECT: CLAUDIA MAIOR
Distribuția: Raluca Iani, Ofelia Popii, Gabriela Pîrlițeanu, Ciprian Scurtea, Adrian Neacșu, Marius Turdeanu, Iustinian Turcu, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Adrian Matioc, Cendana Trifan, Diana Văcaru – Lazăr, Mariana Mihu – Plier, Mihai Coman, Viorel Rață
PREMIERA: 28 NOIEMBRIE 2021

Varianta de film „Trei Surori” este o incursiune a actorilor în lumea lui Cehov, o esențializarea parcursului fiecărui personaj în piesă.

Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, a declarat la premiera de la scenă a spectacolului: „Suntem în fața unei premiere de excepție pe care Teatrul Național Radu Stanca Sibiu o pregătește pentru publicul care merită acum, înainte de Sărbători, un dar important – Trei surori, de Cehov. Doi artiști tineri – care au primit deja Premiul Iulian Vișa, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – Andreea și Andrei Grosu, își dau măsura talentului după ce au triumfat cu spectacolele Cui i-e frică de Virginia Woolf și Autobahn. Aceste spectacole însemnat două experiențe deosebite pentru actorii Teatrului Național, dar și pentru publicul lui. Îmi amintesc că la Chișinău, în toamna aceasta, în pofida restricțiilor sala era plină, erau oameni și în picioare. Nu am văzut de multă vreme așa ceva! Trei surori este un text cu roluri deosebite. Să îl ai în distribuție pe Ofelia Popii în Mașa, pe Marius Turdeanu, Raluca Iani, Gabriela Pîrlițeanu, Ciprian Scurtea, Adrian Neacșu, Iustinian Turcu, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, Adrian Matioc, Cendana Trifan, Diana Văcaru – Lazăr, Mariana Mihu – Plier, Mihai Coman și Viorel Rață este un fapt important. Vorbim despre confruntări extraordinare, care se vor traduce și într-un film realizat cu totul și cu totul aparte, din monologuri. Este un mare cadou de sărbători! Felicit actorii, regizorii, echipa tehnică, pe toți cei care au contribuit la crearea acestui spectacol care nu a fost deloc ușor să îl realizăm în această perioadă atât de grea și atât de plină de greutăți, în care actorii, tehnicienii, angajații Teatrului au fost încercați de această boală, dar care nu ne-a învins. Este important să vă aducem în palmele noastre acest dar, alături de inima noastră. Vă așteptăm, dragi spectatori, voi care sunteți rațiunea noastră de a fi, să vedeți cum se naște miracolul!”


MAESTRUL DANSULUI

Regia și coregrafia: Israel Galván

Comandat de Centrul pentru Arta Spectacolului UCLA
Prezentat în asociere cu UCSB’s Arts & Lectures, Teatrul Joyce și Teatro della Pergola
Consultant artistic: Pedro G. Romero
Filmare și montaj: Joaquin Aneri, Pedro León
Sunet: Manu Prieto
Cameraman: Juanma Carmona
Grip: Javi López
Director producție: Balbina Parra
Producție: Rosario Gallardo
Produs de: IG Company în asociere cu EdM Productions
Mulțumiri: Real Betis Balompié, Liga de Futbol España. IG Company este susținută de INAEM
Cu: Israel Galván Chelnerii din Bar Rodriguez: Pedro Díaz Romero, Julio Díaz Ruíz, José Pablo Gallego Gálvez, Antonio Escalera Pastor
Percuție: José Carrasco Dans: Ramón Martínez, María Rubio Voce: Alejandro Villaescusa

Spectacol prezentat în limba spaniolă, cu traducere în limbile engleză și română

Nerecomandat celor sub 6 ani

Data premierei: 06.03.2021

În acest an, Israel Galván s-a pus în slujba dansului, încercând să găsească spații alternative de dans până la revenirea la normalitate. „Maestrul dansului” s-a născut din atenția sa pentru cultura muzicii și a dansului spontan asociată cu barurile și cafenelele din întreaga lume. Cunoscut pentru capacitatea de a-și transforma trupul într-un instrument și pentru urechea sa hiperfină, artistul „ascultă” pulsul spațiilor publice. În timpul izolării, activitățile economice s-au redus, iar barurile au preluat un rol central în spațiile publice. În orașe, zgomotul produs de aparatele de aer condiționat și de vehicule a scăzut. Așa cum ciripitul păsărilor a devenit mai pregnant pe „coloana sonoră” a orașelor, sunetul barului înlocuiește acum muzica. Meniul de tapas rostit cu voce tare, scârțâitul cretei pe afișaj, țipetele dinspre bucătărie, susurul discuțiilor, copiii alergând, bătutul în masă – totul are un ritm. Corpul dansatorului amplifică ritmurile și riturile, dar și pauzele și momentele de liniște interne, transformându-le în partitură și demonstrând că putem dansa pe orice sunete audibile. Astfel, Galván consideră barurile drept academii de flamenco; căci, de fapt, „bailaorii” de flamenco au învățat în baruri cel puțin la fel de multe ca în universități.

Răspunde