Struțul african, vedetă la ospețele Palatului Brukenthal

Struțul african, vedetă la ospețele Palatului Brukenthal

Delicatesele din carne de struț sunt noutatea sezonului la Palatul Brukenthal din Avrig.

Turiștii care aleg restaurantul elegant amenajat în fosta reședință a guvernatorului Transilvaniei pot încerca aici preparate precum ragout de struț cu ciuperci pădurețe, varză de Bruxelles și piure de cartofi cu cimbrișor, șnițel de struț prăjit parizian în unt cu cartofi prăjiți și sos tartar, grătar de struț cu unt aromat cu ierburi, fasole verde cu bacon și cartofi copți sau medalion de struț cu sos de piper și ciuperci pădurețe, legume la grătar și piure de cartofi cu ulei de trufe.

„Struțul este o pasăre care trăiește în Africa, aparținând de grupa păsărilor alergătoare, fiind cea mai mare pasăre care trăiește în prezent pe Pământ. Struțul african care trăiește acum în deșertul Sahara a fost răspândit în trecut și pe teritoriul Asiei de vest. Aceste păsări care nu zboară cresc foarte repede și ating vârsta de sacrificare în 10-14 luni. Supuși stării bune de alimentație în fermă, pot ajunge la o greutate de 120-140 kilograme. Carnea de struț este extrem de utilă pentru organismul uman datorită compoziției sale chimice, bogată în vitamine și minerale, cu foarte puține grăsimi, folosită pe scară largă și în produse dietetice”, au explicat reprezentanții complexului turistic.

Carnea viitorului?

Dacă preferați să gătiți acasă, experimentați cu un steak de struț, burgerul sau chiar micii din carne de struț, ori diferite mezeluri și pachete gata pregătite pentru grătar de la Sibiu Food Hub, în Orașul de Jos.

„Carnea de struț, considerată de mulți specialiști carnea viitorului, ocupă un rol fundamental în reglarea metabolismului și menținerea sănătății cardiace. Contribuie la creșterea tonusului muscular, îmbunătățirea memoriei și la controlul stărilor de stres”, susțin cei de la Sibiu Food Hub.

Carnea provine dintr-o fermă de familie din Sebeș.

Potasiul din carnea de struț, un foarte bun antioxidant, ocupă un rol fundamental în reglarea metabolismului și menținerea sănătății cardiace. Printre alte beneficii dovedite ale cărnii de struț, se știe că ea contribuie la creșterea tonusului muscular, îmbunătățirea memoriei și la controlul stărilor de stres, este bogată în acizi grași și Omega 3 și are un nivel scăzut de colesterol.

În plus, conținutul redus de colagen face carnea de struț ușor digerabilă. Carnea de struț asigură un aport semnificativ de Fier, motiv pentru care este recomandată în tratarea anemiilor severe și alimentația copiilor. Totodată, vitaminele B12 și B6 ajută la prevenirea stărilor de depresie și asigură buna funcționare a sistemului nervos.

Răspunde