Pe 16 ianuarie, în miezul iernii, în tradiția pastorală se sărbătorește Nedeea Lupilor.
În calendarul ortodox este însemnată, astăzi, „Închinarea cinstitului lanț al Sf. Ap. Petru”, însă pe aceste meleaguri supraviețuiesc și alte credințe, din vremuri chiar mai vechi decât creștinismul. De pildă, în Mărginimea Sibiului, păstorii țin mare frică de „Sân-Chetru de iarnă”, căci se spune că Sfântul Petru, stăpân peste lupi, le rânduiește acestora prada pentru tot anul.
„În ziua aceasta oierii nu lucrează nimic, că de vor lucra, lupii și urșii le mâncă oile”, consemna Victor Păcală, profesor la Seminarul Andreian din Sibiu, într-a sa „Monografie a satului Rășinari” din 1915.
Tradiții și superstiții
„Timpul ceremonial al ‘zilelor rele de lupi’ începe astăzi, de Sânpetru Lupilor, dată la care calendarul creștin ortodox prăznuiește Închinarea cinstitului lanț al Sf. Ap. Petru. Dacă în vechime ziua de 16 ianuarie provoca o adevărată explozie a gândirii magice, protocreștinismul a dat aceste animale „în grija” unui Sfânt, încercând să o țină astfel în frâu. Manifestările rituale generate de sacralitatea animalului totem al geto-dacilor culminau cu nenumărate practici rituale de îndepărtare a lupilor de turmele de oi și de împiedicare a înmulţirii lor. Era interzisă aruncarea cenuşii din vatră, deoarece cărbunii aprinși, odată găsiți de lupi, le-ar putea stimula fecunditatea precum și pronunțarea numelui animalului, pentru a nu-l invoca. Celelalte prohibiții le priveau în special pe femei. Acestea nu aveau voie să-și descurce părul pentru ca pădurea, la rândul ei, să încurce cărările lupilor, nu aruncau gunoiul din casă, nu împrumutau nimic, nu coseau, nu torceau, nu împleteau. În schimb, legau simbolic ochii și gura lupului prin încleştarea dinţilor metalici de la pieptenii de scărmănat lâna și prin chituirea gurii sobei. Tot în această zi, femeile spălau rufele cu apă clocotită pentru a opări astfel și gura lupului.
Trebuie amintit faptul că relicte ale acestor practici încă se mai păstrează în mediul pastoral de la noi, cel mai bine conservat la nivel ritual și ceremonial. Ziua divinității mito-folclorice celebrată astăzi, Sânpetru Lupilor, marchează mijlocul iernii pastorale, care începe la Sânedru (26 octombrie) şi se încheie la Sângiorz (23 aprilie). I se mai spune Sânpetru de Iarnă și – potrivit legendelor populare – este frate bun cu Sânpetru de Vară, cel care păzește grindina, fiind, la rândul lui, stăpân peste lupi. Numele lor vine de la ‘piatră’, motiv pentru care în calendarul agricol este consemnată și ziua unor divinități meteorologice ce provoacă fenomenele extreme precum ploaia ‘cu piatră’, viscolul și furtuna de vânt. Se numește Fulgerătoarele și se crede că este ziua în care au înghețat fulgerele. Cele două sărbători celebrate astăzi în calendarul pastoral și cel agricol s-au influențat reciproc, transferându-și elemente specifice în practici magice și obiceiuri. Peste acestea a venit creștinismul iar sincretismul este fabulos. Înainte vreme, țăranii așezau în noaptea din ajunul sărbătorii câteva pietre albe pe pragul casei, pe care a doua zi le puneau pe pragul bisericii, să calce preotul peste ele. Apoi, le aduceau acasă şi în ziua Sânpetrului de Iarnă le lăsau în grajd, să le apere vitele de lupi”, arată autoarea Iulia Gorneanu, expertă în calendarele poporului român.