Recital la Sala Oglinzilor

Recital la Sala Oglinzilor

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale și împlinirii a șase ani de la inaugurarea Școlii Finlandeze ERI la Sibiu, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga duc mai departe un proiect de suflet pentru ei: Romania Universalis.

Între 15 și 22 ianuarie este programat un turneu de cinci recitaluri care vor celebra diversitatea spațiului cultural românesc printr-un repertoriu alcătuit din nouă piese, compuse de creatori români de diferite origini etnice. Se vor alătura acestui demers online: compozitorii Horia Moculescu și Eugen Doga, dirijorul Tiberiu Soare, profesorul Dumitru Avakian, contele Tibor Kálnoky, profesorul și organistul Steffen Schlandt, doamnele Serena Adler și Sabra Daici.

La Sibiu, recitalul va avea loc luni, 17 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, respectând regulile de sănătate publică impuse de pandemia de Covid-19.

Răspunde