Gustărica de lectură Povești

Rânduiala nunții la Rășinari: “Pe o blană de oaie, mirii îngenunche în faţa altarului…”

“Nunta fiind lucru mare la românii din Răşinariu, se şi pregătesc cu mic cu mare de ziua aceasta, atât la casa mirelui, cât mai ales la a miresei”, istorisea Victor Păcală în monografia sa, tipărită în 1915. Povestea noastră de astăzi urmărește ritualul nunții în comunitatea pastorală, de la cele mai vechi mărturii și până în zilele noastre.

“Cei ce pun la cale căsătoriile sunt părinţii, adesea chiar înainte de ce tinerii s’ar cunoaşte mai deaproape. Ei se sfătuesc, de nu cumva sunt rude şi de se potrivesc cu starea şi averea; de aceea, când pleacă feciorul cu votrii la peţit, treaba-i de regulă isprăvită. La încredinţare – datul mânii – merg mirii, naşii şi rudele mai deaproape. Preotul care-i primeşte la el acasă, le pune întrebările obicinuite, apoi, în timp ce se rosteşte Tatăl nostru, toţi îşi dau mânile, punându-le cruciş peste mâna preotului. La opt zile după acestea se face, tot înaintea preotului, chizăşia, de cătră miri, nuni şi doi chizeşi”, își începe relatarea Victor Păcală.

Nunțile la Rășinari până în perioada Primului Război Mondial

În anul 1915, învățătorul Victor Păcală publica “Monografia satului Rășinari”, care avea să fie prima monografie sătească premiată de Academia Română. Autorul dedică un capitol amplu tradițiilor legate de nunți, pe care îl vom reda în continuare, cu precizarea că majoritatea obiceiurilor consemnate erau deja istorie la începutul secolului XX, când apărea cartea lui Păcală:

“Nunta fiind lucru mare la românii din Răşinariu, se şi pregătesc cu mic cu mare de ziua aceasta, atât la casa mirelui, cât mai ales la a miresei. Femei de toată mâna sunt rânduite la oalele cu carne, cari forfotesc la vatra din căsoaie. De Vineri de pe la toacă încep să îndulcească vinul, să taie galiţele şi purcelul, să împodobească casa, iar în preseara nunţii tineretul se adună la tăiatul verzelor. Feciorii merg de aduc pe mirele, apoi pe mireasa şi pe nuni şi petrec cu toţii până după miezul nopţii. Tot în ajun merg chemătorii prin sat la poftit rudele: «că s’au rugat tatăl şi muma mirelui şi a miresei, să poftească şi dumnialor la un teier de mâncare, un păhar de băutură şi la mai multă voie bună». Dacă cei chemaţi primesc să închine din plosca cu vin, ce-au adus-o în straiţă chemătorii, e semn că învitarea la ospăţ e binevenită.
Duminecă dimineaţa toate sunt în plină sărbătoare şi se aşteaptă să nimerească nuntaşii la casa mirelui şi a miresei. Mirele cu alţi tineri şi cu lăutarii pleacă după mireasă, pe care o aduc la împodobirea mărului în casa socrului mare. În mijlocul casei, o creangă de măr se împodobeşte cu covrigi şi turte, şi pe deasupra cu aşa numita salbă: prune coapte, stafide şi boabe de mazăre înşirate pe aţişoare. La tulpina mărului se pun colacii (capetele), cămaşa de mire, cupele, ulcele mici în număr de 30-50, cari după cununie se împart fetelor şi nevestelor mai tinere, apoi lumânărele şi o făclie mare. După ce s’a împodobit mărul şi s’a servit zama mărului, mireasa e condusă iarăşi la casa părinţilor ei.
Sunetul vioarelor şi chiotele flăcăilor vestesc sosirea nunilor şi a cortegiului lor la casa mirelui. Nuna aduce cu sine darurile nunţii: o pogace, cât o roată de mare, pregătită din ouă şi aluat nedospit, plăcinte şi o găină, toate acoperite cu o cârpă mare, frumoasă.
La poartă sau în curte, şezând pe o laviţă aşternută cu un straiu dintre cele mai frumoase, socrul mare prirneşte alaiul. Lui i se adresează vornicul, spunându-şi solia:

Bună ziua, soacre mare!
Ce ţi-e, de plângi aşa tare?
Nu cumva ai supărare,
Căci venim cu alaiu mare?
Noi la domnia-ta venim,
Porunca să-ţi împlinim!
Pentru-că ne-ai invitat,
Noi, iată, te-am ascultat;
Şi fiindcă ne-ai poftit,
Acum bine te-am găsit.
Noi multe nu-ţi gratulăm,
Numai în casă intrăm,
Pre mirele să-l luăm,
În mâna nunului să-I dăm.

După acestea, socrul mare pofteşte pe nuntaşi în casă, unde aşteaptă mirele gătit sărbătoreşte şi împodobit cu toate păsturile miresei. Cătră el se adresează vornicul:

Acuma, cinstite mire!
După trecutele zile,
Care astăzi sau plinit,
De când mireas-ai tocmit;
lată nunul au venit,
Precum v’au făgăduit,
Mâna dreaptă îți va da
Şi te va şi cununa.
Deci acuma te găteşte
Şi cu noi călătoreşte.

Pe mire îl scot apoi din casă în curte, unde se află socrul mare încă tot şezând. Vornicul mirelui păşeşte din nou înaintea socrului mare şi cere pentru mire iertăciune şi binecuvântarea părintească:

Acum, cinstit soacre mare,
Sănătate Dumi-tale,
Că pre cin’ am căutat,
lată, că am şi aflat.
Nunul iar cum s’a legat
Mâna dreaptă i-o a dat,
Şi vă pot asigura,
Că îl va şi cununa,
Pre acest mire cinstit,
Fiu al Vostru prea-iubit.
Însă ‘nente de-a pleca,
Eu frumos te voiu ruga:
Ca Domnia-Ta, ca părinte,
Ce-ţi iubeşti fiul ferbinte,
Şi ca tată cu ‘ndurare,
Să-i dai binecuvântare,
Ca fericită să-i fie
Scumpa lui căsătorie.
El ca fiu ascultătoriu
Îţi va fi mulţămitoriu,
Şi acum şi-‘n viitoriu
Şi la timp de ajutoriu.
Deci acum îl sărutaţi
Şi tare nu vă întristaţi,
Că merge cu oaste-aleasă
La prea scumpa lui mireasă,
Şi dacă s’-a cununa,
lar acasă s’-a înturna.
Acum vă lăsăm cu pace,
Precum lui Dzeu place;
Şi fiind foarte voioşi,
Să vă aflăm sănătoşi.

De aici se iau apoi şi se duc, cu nunul şi cu mirele în frunte, la casa miresei. Cei cari întâlnesc întâmplător convoiul în drum sunt poftiţi să închine din ploştile ce trec din mână în mână şi invitaţi să guste din colacii de nuntă. Ajunşi la casa miresei, vornicul mirelui se opreşte în faţa socrului mic, care şade pe un scaun aşternut cu un straiu nou-nouţ şi-i zice:

Bună ziua soacre mic!
Ce stai aşa obidit?
Ori pentru noi eşti scârbit,
Căci aicea am venit?
Noi aici dac’-am venit
Credem, c’-am şi nimerit
Şi ceeace căutăm,
Suntem siguri, că şi-aflăm.
Căci pe cine-am întrebat,
Tot aici ne-au îndreptat.
Deci nu mai staţi întristaţi,
Nu plângeţi, nu lăcrămaţi,
Ci îndată vă sculaţi
Şi pe noi ne întrebaţi,
Ce căutăm, ce umblăm,
Ca solia să ne-o dăm.

Vornicul miresei, la rândul său, răspunde:

Cinstite vornic de loc!
D-zeu să-ţi dea noroc,
D-zeu să te trăiască
Şi graiul tot să-ţi sporească.
Ce ne iei aşa cu graba?
Şti, că graba strică treaba.
Te rog, fi ceva mai bun,
Că, zău, adevăr îţi spun,
Că noi nu stăm obidiţi,
După-cum vă închipuiți
Nice nu suntem scârbiţi,
Precum văd că ne vorbiţi.
Nu plângem, nu lăcrămăm;
Din contră, ne desfătăm
Cu lăutari, cu cântare,
Cu ospăţ şi pompă mare.
Nu vedeţi lume adunată,
Cum stau aici şi aşteaptă:
Neveste, feciori şi fete,
Îndesaţi pe sub părete?
Toţi aşteaptă cu tărie,
O solie să ne vie.
De aceea vă’ntrebăm
Şi frumos Vă şi rugăm,
Să ne spuneţi, ce voiţi?
Cine sunteţi, ce poftiţi?
Ce căutaţi, ce umblaţi?
Voi solia să vi-o daţi!

Atunci vornicul mirelui îşi continuă oraţia:

Pentru aceasta venim
Şi aici călătorim,
Fiindcă jupânul mire
Tuturor ne-a dat de ştire,
Ne-a spus, ce i-s’a ‘ntâmplat,
Chiar de curând, la vânat,
O căprioar’ a aflat,
Cu ea s’a ‘ntămpinat
Şi luându-o în brață,
O au sărutat în faţă,
Dar din braţe i-a scăpat,
La dumnia-voastră a intrat
Neştiind, ce să se facă,
Fiind cu inima seacă,
Îndărăpt s’a înturnat,
Oaste mare a adunat,
Frumos o a îmbrăcat
Și bine o-a ospătat
Şi cu dânsa a plecat,
Toţi cu toţii la vânat,
Să-şi găsească căprioara,
A Domnia-lui soţioară.
Astfel, venind cu toţii band
Şi cu lăutari cântând,
Noi pe câţi am întrebat,
Tot aici ne-au îndreptat.
Deci noi aici ştim să fie,
A mirelui nost soţie;
Că la d-voastră ‘n curte
S’au adunat muieri multe,
Multă gloată adunată
Stă tot cu gura căscată
Ce căutăm cu tărie,
Trebuie ‘n casă să fie.
După semnele arătate,
Credem, că vom avea parte,
Să aflăm ce am pierdut,
Dacă ne-am trăpădat mult.
lată dar solia noastră:
Sănătate domnie-Voastră
Multe nu mai cuvântăm,
Numai una Vă rugăm:
Ca mireasa să ni-o daţi,
C’apoi cu noi Vă-‘mpăcaţi.

Vornicul miresei se codeşte el cât se codeşte, la început, de a le împlini cererea şi-i roagă să-şi vadă de drum, căci n’are de unde le da căprioara fugită; în urmă totuşi o întoarce pe altă coardă şi le grăieşte:

Cinstite vornic de casă!
Mulţămim de vorbă-aleasă.
De cele ce ne-arătaţi
Suntem foarte încântaţi.
Ce s’atinge de ‘ntrebare,
De ce ne faceţi rugare,
Puteţi fi asiguraţi,
Că la noi aici aflați;
La noi dacă aţi venit,
Foarte bine-aţi nimerit.
Deci poftiţi, prea iubiţi fraţi,
Mai întâiu de ne-închinaţi,
Căci noi v’am ieşit cu plin,
Cu multe ploşte de vin,
Să bem cu toţi împreună,
Ca să fim cu voie bună.
Vă mai dăm încă de veste,
Că mireasa la noi este,
Şi ce dela noi poftiţi,
Câştigaţi precum doriţi,
Pe tânăra căprioară,
A mirelui soţioară.
Deci acum, cinstită nună,
Te rugăm ca să fi bună
Domnia-ta pofteşte ‘n casă
La jupâneasa mireasă,
Ce umilit te aşteaptă,
Ca pe-o mamă înţeleaptă;
Te-aşteaptă cu bucurie,
Să o duci la cununie.
Grăbeşte şi osteneşte,
Pe mireasă o primeşte,
La biserică-o porneşte,
Cu mirele o ‘nsoţeşte
Şi-i cununaţi împreună,
După cum şi legea sună.
După-aceea să trăiţi
Mulţi ani buni şi fericiţi.

Nuna şi cu arcaşul intră apoi în casă, unde se află mireasa, îngoghită cum se cuvine unei mirese.

Port de mireasă din Rășinari, sec. XIX

Mireasa, după-ce a trecut de trei ori prin arcul anume pregătit, zicând tot de atâtea ori: În numele Tatălui și al Fiiului şi al sf. Duh, e scoasă afară în curte, unde îşi ia rămas bun dela părinţi, dela fraţi şi surori şi surate.

Acum, cinstit socru mic,
Văz, că rămâi cu nimic;
Că noi ce am fost pierdut
La Domnia-Voastră am găsit,
Noi mireasa o-am luat
Şi un colac v’am lăsat
Şi un ulcior smălţuit
Cu vin bun şi îndulcit.
Multe v’-aş mai cuvânta,
Dar noaptea ne-ar apuca
Deci mireasa sărutaţi
Şi tare nu vă-‘ntristaţi,
C’aşa-i legea creştinească,
Ca să se căsătorească,
Tinerii, când sânt de vârstă,
După cum şi legea cântă,
Păn’ mireasa-‘ţi săruta
Eu tot voiu mai cuvânta;
Voiu să vă mai spun vreo glumă,
Să fiţi cu inima bună.
Că acest mire cinstit
Mireasa şi-a dobândit,
După cât a tot umblat
El azi o au căpătat;
De câte a fost lipsit,
Aici toate le-a găsit.
Acum vă Iăsăm cu pace,
Precum lui Dzeu place,
Şi fiind foarte voioşi
Rămâneţi toţi sănătoşi!

Şi pe când vornicul mirelui îşi spune înainte oraţia în versuri, lăutarii şi tovarăşele ei de fetie, prin cântecele lor, îi stârnesc din fundul sufletului toate dorurile, roiuri de iluzii şi nădejdi în drumul nou al vieţii.
După aceasta pornesc nuntaşii la cununie, de regulă pe jos, şi numai arareori însoţiţi şi de călăraşi. Nunul cu mirele merge în frunte, ţinând fiecare de capătul unei cârpe, apoi vin nuna şi mireasa, părinţii şi rudele, iar după ei junii, tot o fată şi un flăcău. În biserică, pe o blană de oaie, care rămâne în urmă proprietatea preotului, mirii îngenunche în faţa altarului în vreme ce nunii îi înfăşură cu o bandă de mătasă. Mai apoi, desfăşurând această bandă, apucă nunii de un capăt, alţii de altul, şi fac astfel ocolirea pe la icoane.
La eşirea din biserică, nuntaşii găsesc uşa străjuită de un cârd de copii, cari le ies înainte «cu plinu» (cu cofe pline cu apă). Nunii şi mirii aruncă în cofe cât îi lasă inima şi numai după aceasta li se deschide calea să iasă.
Dela biserică merg nuntaşii mirelui la casa socrului mare, iar ai miresei la casa socrului mic. Când dau să intre în curtea mirelui, arcaşal nunului aruncă de trei ori peste casă săgeţi anume pregătite ori beţe frânte în două, ca să fie cu spor şi belşug noua căsnicie.
În pragul casei, mireasa întâmpină pe nănaşi cu un vas cu apă curată, din care le toarnă de se spală pe mâni. Într’aceea vornicul glăsuește:

… Văzând că ați asudat,
Cu bota v’a întâmpinat:
De sudori să vă spălați,
Mâna ‘n pungă să băgați,
Zece galbini să luați,
În botă să-i aruncați.

După ce s’au aruncat în botă banii de cinste, se scot celelalte daruri ce şi le-au destinat unii altora, naşii finilor, iar aceştia nănaşilor. Mireasa, sărutând mâna nunului, îi prezintă ca dar o năframă:

Cu năframa de mătasă
Să poftiți cu toții în casă…

Sărutând apoi mâna nănaşei, îi predă acesteia nişte mâneci de percal:

Nunii i cinsteşte o iie
Şi ea cu nunul să vie…
Vornicul continuă apoi:
Cu nunul şi ceialalți
Nuntaşii, ce sunt chemați,
Care sânteți tari de păr,
Intrați în casă la măr,
Să petrecem un ceas, două,
Până la opt sau la nouă,
Şi să ieşim iar cu toții
Colo, după miezul nopții.

Pe rând se desfăşură apoi, iarăş cu predare de daruri, alte oraţii, acestea după ce au intrat în casă.

Vornicul cătră mire:

Acuma jupâne mire,
Să iei în nume de bine
Aceste daruri frumoasă,
Dela cinstita mireasă:
Două năfrămi de mătasă,
Să aveți tot pace ‘n casă;
Şi gura să-ți fie dulce
La culcat când te vei duce;
Pălmile să-ți fie moi,
Când vei veni dela oi.
Deci Dta să primeşti
Şi frumos să-i mulțămeşti;
Zece galbini să-i cinsteşti,
Întru mulți ani să trăieşti.

Vornicul cătră fratele de mire:

Cinstite frate de mire!
lat’ o năframă subțire
Îți cinsteşte cea aleasă,
Care astăzi e mireasă.
Dta să o primeşti
Şi frumos să-i mulțumeşti;
Zece ruble să-i cinsteşti,
Ca întru mulți ani să trăieşti.

Vornicul cătră socrul mare:

Cinstitului socru mare,
Ce de tineri bine-i pare,
lat’-un dar bun şi frumos,
Să-l primească bucuros.
Cămaşă de păcişele, ‘nălbită în «Copăcele»,
Dela cinstita mireasă,
Care ‘ntâiu azi vine ‘n casă.
Dumnialui, ca un părinte,
Încă îi va face cinste;
Îi va cinsti vreo moşie,
Mireasa fată să-i fie.

Vornicul cătră soacra mare:

Mai pe urmă cea aleasă,
Care astăzi e mireasă,
Cu respect fiesc cinsteşte
Şi frumos i dăruieşte
Şi soacrei mare o iie,
Fiindcă a coase nu ştie,
Sau nu vede că-i bătrână,
Numai seara cu lumină.
Deci dumneata să primeşti,
Noru-ta să-i mulţămeşti,
Învăţându-o cu sfatul,
Cum să-şi cinstească bărbatul;
Îi vei cinsti şi-o grădină,
Fiind mireasă străină.

Vornicul cătră mireasă:

Acum cinstită mireasă
Dintre toate mai aleasă!
Te rog, pe vornic cinsteşte,
C’-apoi el îţi mulţămeşte.
Fiindcă pânza i lipseşte,
Cu-o năframă îl dăruieşte,
Să aibă să-şi şteargă mucul
La vară, când cântă cucul.

Vornicul cătră oaspeţi:

Cinstiţi oaspeţi, preaiubiţi!
Încă una să mai ştiţi:
Soacra mică, lada mare
Şi-a golit-o foarte tare
De năframe şi de pânză
Cine-o căpătat, să râză!

Cu mult înainte de asta reprezentau darurile nunului destinate mirelui: trei colaci într-o prăjină, şuşală, o găleată cu vin şi un miel, care era mai frumos, având în coarne două lumânări aprinse. Trei băieţi, gătiţi frumos – slugile – aveau să predea darurile acestea pe lângă următoarea oraţie, spusă de vornic:

Cinstite mire şi bun!
la dela jupânul nun
Aceste daruri frumoase,
Care le-a adus de-acasă.
la-le’n bine şi primeşte
Şi frumos îi mulţămeşte:
C’-un car de grâu încărcat,
Vin într’o bute băgat,
Încă şi c’-un bou belit
Ce dumnialui l-a cinstit,
Şi cu-o turmă de oi grase
Cu două făclii frumoase.
De păcurari te îngrijeşte,
C’-acesta nu mai slujeşte,
Că coborînd azi de-a-munte,
A văzut fete prin curte.
Deci simbria să şi-o ia,
S’o mânce cu cin’ va vrea;
De va vrea cu fetele
Ori şi cu nevestele.

După ce s’au întins mesele în casă, nuntaşii sunt poftiţi cu toţii în lăuntru: feciorii, fetele şi mirii în coamăr, unde li se serveşte dumicat cu vin, iar ceilalţi nuntaşi în casa de dinainte, unde s’a gătit masa cea mare.
După ce s’a făcut mai întâiu slujba mărului şi s’au împărţit cupele celor ce se cuvine, preotul îşi alege fruntea pentru sine, apoi scutură mărul, iar nuntaşii să răped să apuce fiecare ce poate.
Ospăţul se începe cu supă de tăieţei şi cu delicioasa «varză dela Răşinariu», şi se continuă cu multe feliuri de fripturi şi prăjituri. După ce încep a se goli păharele şi limbile se desleagă, încep şi urările pentru miri şi pentru socrii, apoi în rând pentru meseni, după vrâstă şi cinste. Arândaşul şi slugile lui, pristavii, se îngrijesc de ploşte şi păhare, să se umple de câte ori se golesc; tot ei trebuie să fie cei mai buni de gură, ca cu glumele lor să înveselească pe nuntaşi.
Luni dimineaţa, a doua zi de nuntă, pornesc lăutarii prin sat, ca să strângă feciorii învitaţi şi neînvitaţi deopotrivă. Cu toţii apoi se iau şi se duc acasă la mire, pe care îl găsesc îmbrăcat în cojoc, pe cap cu căciula cea neagră şi lungă. Doi inşi mai voinici îl ridică pe umeri şi pornesc cu el la râu, să-l «prăpădească». Mireasa se înterpune şi-l răscumpără cu «o bute de vin». Întorşi dela râu, feciorii sunt apoi ospătaţi la casa mirelui cu mâncare şi beutură. În timpul acesta mireasa se învăleşte ca nevastă.

– Acum, mire, ce-ţ trăbuie – fată ori nevastă?!
– Nevastă.
– Dacă nevastă, atunci cinştete-o!

Banii ce-i capătă dela mire, tânăra nevastă şi-i pune pe cap şi apoi ia parte la hora ce se întinde în curte.
După joc, feciorii, cari nu se ţin de nuntaşi, cinstesc şi se duc, rămânând să continue veselia numai nuntaşii. Cătră dimineaţă se scoate cinstea pentru mire. Până ce se aşază pe masă bucatele cele mai alese şi vinul îndulcit, vornicul adună cinstea – galbinii şi pogacea cu daruri (găină, carne, şuşale ş.a.) – şi mulţămeşte dăruitorilor în cuvinte rimate. Toţi nuntaşii mirelui se iau apoi, cu vornicul în frunte, şi se duc, pentru scoaterea cinstei miresii, la casa socrilor mici unde e masa întinsă şi veselia în toiul ei. Întorşi iar la casa mirelui, capătă fiecare câte o cupă cu vin şi un colac pentru cei de-acasă.

Când se predau darurile destinate nunilor, vornicul adresându-se mai întâiu cătră nun, apoi cătră nună, rosteşte următoarele versuri:

la’n bine, jupâne nune (cinstită nună)
Cu aceste daruri bune,
C’un colac de grâu curat,
Vin într’o ploscă băgat,
Cu o făclie aprinsă,
Să aveți la masa ‘ntinsă;
Şi unde veţi însăra,
Veţi şedea şi veţi mânca,
Făclia va lumină.

Iar prezentându-le şi un blid cu mere, pere şi ouă, continuă astfel:

Deci acum iar mai primiţi
Daruri şi vă ‘nveseliţi
Cu un păr prea minunat,
Cu multă roadă ‘ncărcat,
Şi c’-un măr cu umbra deasă,
Cu mere foarte frumoase,
În carele să te sui,
Să găseşti cloca cu pui.
lar dumneata să porneşti,
Un cărăuş să-ţi tocmeşti
Cu cai şi căruţă nouă,
Să-ţi ducă blidul cu ouă.

Marţi, uneori şi Miercuri, se adună din nou, de astă-dată însă numai neamurile mai de aproape, şi se nuntesc ziua întreagă. De obiceiu Ia o săptămână după nuntă, naşii poftesc pe fini la prânz, iar aceştia duc naşilor cinste, de regulă la Crăciun ori la naşterea vreunui prunc, doi colaci frumoşi (ori 2 ferdele de grâu), fiecare plămădit din câte o baniţă de grâu care-i mai curat.

Port de mireasă din Rășinari la 1915

Cetitorul a înţeles, desigur, că obiceiurile nunţii, aşa cum le-am descris până aci, sunt obiceiuri din trecut. Astăzi, în cea mai mare parte, nu mai există. Nunta se face astăzi într’o singură zi şi nu s’au mai păstrat din obiceiurile vechi, decât numai legarea mirilor în faţa altarului, întâmpinarea cu cofele pline la ieşirea din biserică, darurile miresei, rândul mâncărilor la masă, jocul în curte şi scoaterea cinstei. Nici miresele nu se mai poartă astăzi ca în trecut. Pe cap, mireasa are un văl alb şi cunună de mirt şi, când n’are cojoc, e îmbrăcată cu un recăl căptuşit cu piele de miel”, notează Victor Păcală.

Ultimele generații

Cinci decenii mai târziu, Televiziunea Română realizează la Rășinari un documentar artistic dedicat obiceiului de nuntă din zona Sibiului, urmărind etapele nunții tradiționale. Filmul folosește sonorul înregistrat pe viu.

“În privința obiceiurilor de nuntă, caracteristic pentru această zonă este obiceiul de a se închide drumul nuntașilor, de a se împodobi porțile tinerilor căsătoriți, care sunt conduși de la mire la nași și împreună cu nasul la mireasă de un alai de feciori. Se merge apoi la biserică și de acolo în sala în care se desfășoară petrecerea”, arată realizatorii producției “Nuntă la Rășinari”, difuzată pe TVR chiar în ziua de Crăciun a anului 1967.

“Nunta” de pe scenă

Comunitatea din Rășinari își prezintă tradițiile de nuntă, de câțiva ani încoace, prin intermediul unui spectacol-reconstituire, intitulat “Nunta ciobănească”. Grupul de artiști amatori cuprinde aproximativ 40 de localnici, cu vârste cuprinse între 12 și 70 de ani. Nunta este modalitatea prin care se prezintă credințele, obiceiurile și superstițiile acestei comunități, de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Astfel, spectatorii pot descoperi obiceiuri vechi pastorale, elemente de port, cântece tradiționale, povești spuse în graiul specific și tot ce ține de culoarea locală.

“Nunta ciobănească”, pusă în scenă de rășinăreni la gospodăria din Rășinari strămutată în Muzeul ASTRA
“Nunta ciobănească”, pusă în scenă la gospodăria din Rășinari strămutată în Muzeul ASTRA

Reconstituirea are la bază o piesă de teatru scrisă de Corneliu Dragoman Lubinschi pentru Ansamblul Folcloric din Rășinari, care a obținut Premiul de Stat în anul 1957, la Bucureşti, pentru autenticitatea punerii în scenă şi jocul rolurilor.

Răspunde