Strada Cetății

Vești și povești să le-ndrăgești!

Ovidiu Baron: “Am început să scriu, pur și simplu, oricând și oriunde…”

timp de citire 6 min

Ce poate fi poezia, dar și ce nu este, cum scrie un poet cu picioarele pe pământ și ce citește când are chef să stea cu capul în nori, aflăm în dialogul de astăzi cu Ovidiu Baron, un om de litere al cărui har este întrecut doar de modestie.

Cum ați descoperit Poezia? Sau de ce v-a ales Ea? Dragoste la prima vedere?

Am descoperit-o prin lectură, cum se întâmplă îndeobște. Sau mai degrabă așa am întâlnit-o prima dată. Mai întâi am descoperit, poate, muzicalitatea, ritmul, diverse „tablouri”, cum se spune adesea, care mă impresionau într-un fel sau altul. Treptat, citind și crescând, am înțeles că primele percepții fuseseră superficiale, dacă nu complet greșite. Am descoperit că poezia, ca orice altceva, poate fi instrument de manipulare, chiar de minciună, că, pe măsură ce creștem, textele altora par să se schimbe odată cu noi. Astfel, ceea ce ne-a plăcut la un moment dat ni se pare banal, rău intenționat, superfluu. Sau dimpotrivă, texte cu care nu rezonasem deloc par să fie mult mai pline de sens. Am descoperit oameni sensibili, care vedeau în realitatea imediată detalii despre care nu știam că există. Mi-am dat seama că universul poeziei e atât de vast, că numeroase texte au atâtea straturi, atât de multe chei, încât domeniul este imposibil de definit sau de explicat și tocmai această bogăție uriașă, aceste resurse inepuizabile ale poeziei m-au făcut să dezvolt o dependență de nerezolvat.

Când vă găsiți timp să scrieți?

Deși m-am plâns adesea de lipsă de timp, nu cred că timpul este cu adevărat problema. În multe din etapele vieții m-am aflat într-o continuă stare de urgență, care ar putea fi echivalată și cu o incapacitate de adaptare sau cu refuzul unei resemnări. Mi-am dorit să am condiții pentru scris, de la secvențe mai lungi de timp, până la un context social coerent, la oameni care să mă înțeleagă, la un spațiu inspirant și te miri ce alte lucruri. Am înțeles greu că aceste condiții nu vor exista niciodată și am început să scriu, pur și simplu, oricând și oriunde.

Ce vă inspiră? Care sunt subiectele predilecte pe care alegeți să le zugrăviți în cuvinte?

Poate în legătură directă cu ce notam mai sus, mă obsedează liniștea, nevoia de liniște, amintirea liniștii, metamorfozele, personificările liniștii… Această obsesie este una din cheile primului meu volum de poeme, în care introspecțiile, secvențele – uneori lungi – de peisaj, unele chipuri sau scene din perioada mea de copilărie și adolescență sunt reconfigurate într-un scenariu aparent banal, cu materiale mai mult rudimentare, oscilând între comic și patetic, între autoironie și milă, între reactivarea unor traume și rescrierea, cu inserții din prezent, a unor episoade întâmplate sau imaginate. Liniștea ar putea fi și una din cheile următorului volum, deși materialul folosit, formele sau „subiectele” sunt cu totul altele.

Aveți deja o relație serioasă cu literatura, oficializată printr-o diplomă de doctor, dar și prin câteva volume publicate. A fost lung drumul de la Frâncești la Sibiu, via Nice?

Sună bine de tot întrebarea asta, am chiar mai multe relații cu literatura. Am și câteva divorțuri. Nu știu dacă diplomele au oficializat sau nu ceva, am urmat filiera literară din pasiune, în principiu voiam să fiu profesor și scriitor. Dar la un moment dat eu și literatura am început să ne înșelăm reciproc și să ne tot despărțim, fără să facem însă un partaj definitiv. În ce privește cele trei localități, s-ar putea să fie universuri extrem de diferite. Nu au aproape nimic prin care să semene, ba chiar au diferențe specifice colosale și, cu toate astea, în toate aceste locuri mă simt acasă. Și nu sunt singurele. Pe măsură ce călătorim, geografia se rescrie în interiorul nostru, spațiile se redefinesc, peisajul devine altul. Fiecare om are o geografie foarte personală pe care nimeni altcineva cu o poate înțelege cu adevărat și care e definită prin decizii individuale, prin relații privilegiate cu alți oameni, prin întâmplări, prin fugă, disperare, reușite, eșecuri și multe altele. Nu știm niciodată sigur dacă am vrut cu adevărat să trăim ceea ce am trăit, putem doar hotărî cumva că a fost mai degrabă bine sau rău.

Ce citește Ovidiu Baron atunci când nu scrie?

Citesc foarte amestecat. Am refuzat tot timpul ideea unui model unic, al unui maestru, în orice privință. Nici în mod natural nu s-a impus vreunul, deși am învățat evident lucruri de la mulți oameni, prin întâlniri directe sau interacționând cu textele lor. Citesc literatură clasică și contemporană din România și de aiurea, unele cărți pe repede înainte, altele aproape subjugat și cu impresia că autorul respectiv scrie cu o imensă precizie exact ce și cum aș fi vrut eu să scriu. Există și o selecție foarte privată, un raft cu cărți care nu au în comun decât un singur element, un cititor, pe mine. La acestea revin adesea, într-o călătorie aproape obsesivă care, în fiecare an, se redefinește prin adăugarea unei etape sau prin reconfigurarea ansamblului.

„E bine să ai la îndemână câteva cărți”, spunea un vers de-al domniei voastre. De Ziua Culturii Naționale, vă invit să ne împărtășiți câteva gânduri despre ce (mai) înseamnă cultura în România de astăzi și un mesaj pentru cititorii noștri.

O, dar ce nu înseamnă cultura în România! Echilibru, frumusețe, creativitate, educare, ascensiune, meditație, o continuă redefinire sau regăsire a sinelui și a celorlalți, un mijloc de recalibrare a valorilor sau, plecând de la sensul primar, semințe din care cresc oameni. Dar cultura înseamnă în continuare și manipulare, minciună, subfinanțare, orgolii personale, interese de grup, false valori, modele greșite, haos, rătăcire… Știu, nu pare prea încurajator. Cititorii aș zice că ar trebui să fie căutători neobosiți, să facă alegeri lucide și să nu dezarmeze niciodată. Sau, printr-o formulă banală, să creadă în cultură, că ea ne ajută să înțelegem sensul. Care va fi acela…

Director general adjunct al Muzeului ASTRA din Sibiu, Ovidiu Baron s-a născut în 1976, la Frâncești-Vâlcea. A absolvit Facultatea de Litere (română – franceză) a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, apoi un program de studii aprofundate pe forme poetice moderne și are un doctorat în literatură comparată la Universitatea “Sophia-Antipolis” din Nice. Din 2008, lucrează la Muzeul ASTRA. A debutat editorial cu volumul de proză scurtă “Nedumeriri”, apărut la Sibiu, în 2009. A mai publicat recenzii, studii și articole literare, etnografice sau pe teme legate de activitatea muzeală, în principal în Revista Transilvania și la Editura ASTRA Museum. În 2020, i-a apărut la Editura Tracus Arte volumul de poezie “Liniștea de suprafață”.

Radu Vancu, redactor șef Revista Transilvania: “Într-o lume & într-o poezie al căror mod uzual de existență a devenit strigătul, liniștea devine o forță secretă & hipnotică. Liniștea de suprafață a poemelor lui Ovidiu Baron acoperă (și în egală măsură descoperă) exact această forță.”

Lasă un răspuns