Născut inițial ca Muzeul Etnografic al Ardealului, primul muzeu etnografic din România, a fost un proiect inițiat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei și finalizat de Fundația Culturală „Principele Carol”.
În primăvara anului 1922, Emil Panaitescu, Sextil Pușcariu, George Vâlsan, Alexandru Lapedatu au fost numiți – de către această fundație – membri ai Comisiei Muzeului Etnografic al Ardealului. În 16 iunie 1922, comisia propunea înființarea de urgență, la Cluj, a unui muzeu etnografic, iar în 22 iunie 1922 se discuta punerea bazei colecției de artefacte și cea a arhivei vizuale.
Primele campanii de cercetare și achiziții s-au derulat în Ținutul Pădurenilor și Țara Hațegului, zone anterior cercetate deja de către Romulus Vuia, întâiul director al muzeului, numit începând cu ianuarie 1923.
Din dorința de a marca această primă perioadă de existență, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, va prezenta publicului, începând de vineri, 28 ianuarie, săptămânal, câte un artefact și o imagine de arhivă. Această inițiativă va fi derulată timp de 50 de săptămâni, cuprinzând, în total, 100 de postări, câte una pentru fiecare an de existență.
În prezent, colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca numără 41.542 de artefacte originale, provenite din cercetări de teren, din cumpărarea, acceptarea sau contopirea unor colecții şi din achiziții efectuate la sediu. Databile în perioada secolelor XVII–XX, majoritatea artefactelor provine din mediul rural transilvănean, respectiv din ambianța culturală a principalelor etnii din Transilvania: români, maghiari, sași, romi. Muzeul deține însă şi piese din celelalte provincii românești, precum şi piese din afara granițelor țării. Sub aspect tematic, colecțiile instituției alcătuiesc un ansamblu echilibrat, care ilustrează convingător modul de viață tradițional al comunităților rurale transilvănene.