Emil Fischer poate fi considerat printre cei mai importanți zece sibieni din toate timpurile, în opinia istoricului Răzvan Pop.
Printre performanțele sale remarcabile, putem aminti că a primit atât titlul de fotograf al Curții Imperiale Austro-Ungare (1904), cât și pe cel de fotograf al Curții Regale a României, după Marea Unire.
O evocare complexă a personalității și activității lui Fischer îi aparține muzeografului Delia Voina, autoarea articolului „Emil Fischer – fotograf și etnograf al Asociațiunii Transilvane Pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” pe care îl redăm integral mai jos:
„Emil Fischer s-a născut în anul 1873 în Philipopoli, azi Plovdiv (Bulgaria), în familia unui capelmaistru de origine germană din Boemia. Și-a început ucenicia în arta fotografică în atelierul lui Gustav Weber din București (1887-1889). Între anii 1891-1897 a lucrat în atelierul lui Carl Muschalek, vestit fotograf brașovean. S-a perfecționat la școala fotografică din Magdeburg și a fost angajat în atelierul fotografului curții regale de la Berlin.
Spre sfârșitul veacului al XIX-lea, s-a stabilit la Sibiu unde, în 1897, a cumpărat atelierul din Piața Mare nr. 16, deținut de Kamilla Asboth, nepoata lui Theodor Glatz (pictor și fotograf celebru, în timpul său, pentru frumusețea imaginilor cu români, sași, maghiari și țigani, majoritatea aparținând lumii rurale din Transilvania).
La 1 septembrie 1900, a preluat atelierul fotografic construit de Societatea de Asigurări Transsylvania (înființată în anul 1868), din strada Heltauergasse nr. 5 (azi N. Bălcescu), în care a lucrat până la pensionare.
În anul 1903 a fost cursant la Lehranstalt für Photographie din München. Între 1904-1906 a deschis o filială pe Elisabethgasse 9 (azi strada 9 Mai), cândva atelierul lui Wilhelm Wagner. A preluat și filiala de pe Fleischergasse 6 (azi strada Mitropoliei), cândva atelierul lui Victor Mysz, în care i-a urmat Rudolf Kunte.
A fost prezent și a fotografiat premianții expozițiilor de copii de la Poiana Sibiului (1908) și Rășinari (1912). A colaborat între cele două rãzboaie mondiale cu etnografii Emil Sigerus și Julius Bielz alături de care a realizat numeroase fotografii ilustrând viața rurală transilvană. S-a numărat printre fondatorii cluburilor de fotografie din Transilvania, iar pe la 1930 a fost președinte al Uniunii Fotografilor din România.
Atelierul fotografic al fraților Fischer a fost naționalizat în anul 1959.
S-a stins din viață la 9 mai 1965, la Sibiu, în vârstă de 92 ani.
La 15 septembrie 1980, Muzeul Brukenthal a cumpărat un număr însemnat de clișee pe sticlă, aparate fotografice, albume și fotografii ale fraților Fischer, iar în 1987 a fost donat și restul arhivei fotografice.
De-a lungul carierei sale, Emil Fischer a desfășurat o activitate deosebit de laborioasă, fiind considerat cel mai bun fotograf sibian. A fost apreciat și răsplătit cu numeroase diplome care atestă înalta sa măiestrie artistică. A obținut titlul de fotograf al Curții Regale de două ori: prima dată în 1904, de la Arhiducele Josef al Austro-Ungariei, a doua oară, în 1920, de la Curtea Regală a României. A primit premii la München – 1903, Sibiu – 1903, București – 1906, Brno – 1907 și i s-a decernat ordinul „Crucea României” în grad de cavaler, în 1910, pentru fotografiile cu Palatul Peleș.
De-a lungul celor șase decenii de trudă și neobosite călătorii, Emil Fischer (împreună cu fratele său vitreg, Josef, cu care a lucrat timp de 14 ani) a constituit o arhivă de peste 8.000 de clișee pe sticlă și celuloid (în care au fost incluse și cele provenite de la Theodor Glatz și Kamilla Asboth, preluate odată cu atelierul), arhivă ce poate fi apreciată ca un tezaur de o valoare istorică, culturală și documentară deosebită. În fotografiile sale, Emil Fischer a surprins arhitectura orașelor, serbări populare, ceremonii religioase, scene de viață cotidiană, evenimente culturale deosebite, portrete ale unor personalități cu mari merite în viața politică, socială și culturală a comunității transilvane, dar și chipuri ale unor oameni obișnuiți, îmbrăcați în frumoase costume populare.
Fotografiile sale etnografice ilustrează, în general, aceleași teme care i-au preocupat și pe predecesorii săi, dar realizate într-o manieră personală. Imaginile surprinse în satele Mărginimii Sibiului sau în Câmpia Transilvaniei, cele privind arhitectura tradițională, portul popular, industriile casnice, ocupațiile, serbările populare, interioarele de locuințe, ceremoniile religioase sunt martori valoroși și de netăgăduit ai creației marelui fotograf. I-au mai atras atenția perechi de miri români și sași, familii de români, fete în costume săsești de confirmare, românce la războiul de țesut etc.
În afara fotografiilor de studio, Emil și Josef Fischer și-au îndreptat atenția și asupra imaginilor jurnalistice, realizând numeroase fotografii, în peste 180 localități rurale și 50 orașe ale Transilvaniei, în Delta Dunării, în Munții Carpați, în Bulgaria și Italia, fiind considerați, pe bună dreptate, cronicari ai secolului trecut.
Datorită măiestriei sale unanim recunoscute, Emil Fischer s-a numărat printre colaboratorii de seamă ai Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA). Asociațiunea a constituit un factor esențial în procesul de afirmare a națiunii române, în lupta ardelenilor pentru apărarea propriei identități. Înființarea ASTREI la Sibiu, în anul 1861, se numără printre evenimentele de mare însemnătate care au marcat istoria românilor din Transilvania acelei epoci: organizarea învățământului în limba română, crearea și consolidarea celor două mitropolii românești ortodoxă și unită, înființarea primelor instituții financiare și economice românești, realizarea primului muzeu al românilor ardeleni, crearea Partidului Național Român din Transilvania.
În anul 1902, Sibiul a gãzduit cea mai importantã expoziție care a precedat inaugurarea Muzeului „Asociațiunii”, Expoziția industrialã, organizată de Reuniunea Română de Agricultură și
Reuniunea Sodalilor din Sibiu, sub patronajul Asociațiunii Transilvane. De un mare succes s-au bucurat odăile țărănești realizate de organizatori, ilustrând interioare tradiționale din Avrig, Săliște și Rășinari. Prezent în sala de expoziție, cu aparatul său fotografic, Emil Fischer a fixat pe hârtia fotografică cele trei interioare. Inventarul încăperilor (costume populare și piese de port popular românesc, cusături, textile și țesături țărănești, mobilier, ceramică tradițională și icoane) precum și fotografiile realizate cu această ocazie, au fost donate Muzeului „Asociațiunii” și ele au figurat atât în expoziția prilejuitã de inaugurarea muzeului național al românilor – vernisată în Palatul Asociațiunii, la 19 august 1905 – cât și în pavilionul ardelenilor, la Expoziția jubiliară regală de la București, amenajat pe Câmpia Filaretului, cu prilejul aniversării a 40 ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I, din anul 1906. Este momentul în care a început colaborarea lui Emil Fischer cu Asociațiunea Transilvană.
La 19 august 1905 a avut loc inaugurarea Muzeului „Asociațiunii” printr-o Expoziție etnografică și istorico-culturală. Scopul organizării sale era acela de a reda publicului, atât românesc cât și străin, o imagine cât mai fidelă a civilizației poporului nostru. La primul etaj al noului palat, în cele 8 săli care apațineau muzeului erau prezentate situația geografică, viața satelor, casele țăranilor (în cea mai mare parte fotografii), tipul și portul țăranilor (ii, cămăși, oprege, poale, pieptare, cojoace etc.), textile și țesături (covoare, ștergare, fețe de masă), obiecte ceramice (căni, blide, ulcioare, oale), producte ale industriei de casă, ocupații agricole etc. Au fost realizate și câteva interioare țărănești cu textile, mese, lavițe, paturi și cuiere vechi, frumos încrustate; pe pereții odăilor erau expuse fotografii reprezentând sate, porturi și obiceiuri țărănești. Secțiunea etnografică continua în curtea muzeului, unde au fost amenajate o stână în mărime naturală, din Poiana Sibiului, și un atelier al unor meșteri aurari din Munții Apuseni, în care un țăran alegea aurul, înconjurat de blocuri de piatră și instrumentar minier. Partea istorico-culturală includea: expoziția istorică (arme, documente fotografiate, colecții numismatice, cărți vechi, manuscrise și albume, obiecte ce au aparținut personalităților ardelene, colecții de ziare și publicații din Transilvania), despărțământul bisericilor române, ortodoxe și unite (cărți bisericești, manuscrise, icoane, obiecte de cult), despărțământul literatură și știință, despărțământul artelor frumoase și industria de artă, expozițiunea băncilor române.
Cei 1.327 de expozanți și cele 9.000 de obiecte expuse au fost consemnați/consemnate de Cornel Diaconovici în Catalogul expozițiunii. Se ilustra astfel civilizația românească transilvană în toată complexitatea ei: sate, biserici, bănci, reuniuni și asociații, grupuri ocupaționale și sociale reprezentative, oamenii acestor locuri și creațiile lor material-spirituale. Printre cei nominalizați aici se număra și Emil Fischer, care a donat Muzeului o serie de fotografii de interes etnografic, ilustrând: vederi generale ale așezărilor, case și interioare tradiționale din localități ardelene, interiorul unei stâne și o strungă, porți și cruci străvechi, biserici, obiceiuri din ciclul vieții și de peste an.
La data aranjării expoziției din anul 1905 s-a născut o atitudine aparte față de fotografii. Tematica extinsă a expoziției, binecunoscutele Programe și Puncte de orientare au prevăzut, în mod clar, realizarea și trimiterea de fotografii de un anume tip, care să corespundă unor cerințe stabilite conform motivației: „Ca tablourile fotografice ce se vor expune, să se prezinte uniform, toate fotografiile ce se vor face anume pentru secțiunile II și III ale despărțământului A al expozițiunii, vor avea următoarele dimensiuni: înălțimea 26 cm, lărgimea 31 cm și se vor trimite în câte două exemplare necartonate”. În Secțiunea a II-a se cereau „tablouri vechi cu vederi ale comunelor”, dar cea mai importantă specificație pentru conținutul ilustrației fotografice din expoziție a fost la „Secț<iunea> a III-a. Casele țăranilor români (…) 1. fotografia cel puțin a unei case țărănești mai caracteristice, cu zidirile laterale și eventual cu un plan al intravilanului întreg. Casele vechi (de preste 100 ani) câte se mai găsesc, se vor fotografia pentru expozițiune, atât în totalitatea lor, cât și detaliile mai caracteristice”. La „Secț<iunea> IV. Tipul și portul țărănesc” se solicitau „Colecțiuni de fotografii (cel puțin în format «Cabinet») și după posibilitate colorate, vor servi același scop și vor avea să prezinte îndeosebi și tipuri caracteristice”. În „Locuința țăranului român”, în rândul pieselor „mobiliarului țărănesc obicinuit” se prevedeau și „chipuri” etc. Fixarea fotografiilor pe paspartuuri originale unitare urma să se realizeze la sediul muzeului din Sibiu.
Cu toate acestea, majoritatea despărțămintelor au trimis la expoziție fotografii cartonate cu explicații complexe, așa cum le și ceruseră organizatorii. Tot atunci, s-au primit și fotografii mai vechi, pe care preoții, dascălii, funcționarii, țăranii le dețineau deja. Între acestea și fotografia primită din partea despărțământului Sebeș al ASTREI, reprezentând o stradă din comuna Lancrăm, autor nimeni altul decât Emil Fischer.
Tot Emil Fischer este cel care execută în atelierul său fotografiile realizate cu ocazia manifestărilor culturale ce au avut loc cu prilejul serbărilor de la Sibiu, desfășurate în zilele ce au urmat inaugurării Muzeului „Asociațiunii”.
În februarie 1906, în ședința Comitetului Central al Asociațiunii s-a discutat propunerea de a se înzestra muzeul cu un aparat de proiecție, iar Corneliu Diaconovici a fost autorizat să comande fotografului Emil Fischer diapozitive cu portrete ale tuturor președinților Asociațiunii, precum și 11 vederi din expoziția inaugurată în august 1905, două fotografii ale școlii civile de fete, trei imagini ale clădirii muzeului și să cumpere aparatul de proiecție.
În anii următori, o parte dintre fotografiile comandate de astriști au circulat sub forma cărților poștale tipărite la tipografia lui Jos. Drotleff, aflată tot pe Heltauergasse, ca și atelierul fotografic condus de Emil Fischer, sau în editura proprie. Amintim aici următoarele fotografii:
- 1915 – Muzeul Asociațiunii transilvane pentru literatura română și cultura poporului român ASTRA Sibiu – la tipografia Jos. Drotleff;
- 1931 – Muzeul ASTRA din Sibiu – sala de ședințe. Pe perete se observă tablouri cu portretele lui Simion Bărnuțiu și Mitropolitul Ardealului Andrei Șaguna, primul președinte al Astrei;
- 1931 – o serie numerotată dedicată Muzeului central al „Asociațiunii”, Sibiu; la Muzeul ASTRA se păstrează în colecția de grafică documentarã numerele 4 (Intrarea Principală), numerele 9 și 11 (Secția etnografică).
În 1910, Octavian C. Tăslăuanu, conform hotărârii Comitetului central al Asociațiunii, a întreprins două excursii etnografice, la Bran și Giurgeu, pentru a cumpăra și a aduna obiecte necesare pentru înzestrarea muzeului. În prima deplasare a fost însoțit de Emil Fischer, care a făcut cu acest prilej mai multe fotografii cu interioare tradiționale, case și grupuri de oameni îmbrăcați în costume populare specifice zonei.
Emil Fischer poate fi considerat precursorul reportajului instantaneu. El este autorul spectaculoaselor fotografiilor legate de zborurile demonstrative ale lui Aurel Vlaicu făcute la Blaj, pe Câmpul Libertății, la 16/29 august 1911, cu prilejul aniversării semicentenarului ASTREI. Remarcabilă este fotografia care reprezintă momentul desprinderii avionului de la sol, când cei patru flăcăi din Binținți fugeau încă după aparatul de zbor. În colecția de clișee pe sticlă păstrată la Muzeul ASTRA din Sibiu se păstrează imaginea pregătirii avionului pentru decolare.
Ca o concluzie, putem spune că Emil Fischer a fost cel mai mare fotograf al Sibiului și printre cei mai valoroși ai Transilvaniei, care și-a dăruit întreaga viață fotografiei ridicată la nivel de artă.”