La începutul veacului XX, fetele din Mărginimea Sibiului încă obișnuiau să doarmă cu busuioc sub pernă, în ajunul Bobotezei, pentru a-și visa ursitul. Cu mic, cu mare, rășinărenii se adunau la râu pentru slujba de binecuvântare a apei, iar sarea sfințită – de folos pentru sănătatea dobitoacelor din gospodărie – era păstrată la mare cinste de românii din sat, dar și de vecinii de peste deal, sașii din Cisnădioara.
Obiceiurile de Bobotează și Sf. Ion ale comunității din Rășinari, astăzi aproape cu totul pierdute, sunt ilustrate de Victor Păcală în „Monografia satului Rășinari” apărută în anul 1915:
„În ajunul Bobotezii preoții umblă cu crucea din casă în casă și stropesc cu apă sfințită oameni și animale.
Fetele de măritat ascund sub pragul ușii busuioc, ca să treacă preotul peste el, ori smulg, pe furiș, un fir, două, din smocul de busuioc al preotului. Firele acestea le pun apoi sub pernă, ca să viseze noaptea cine le e ursitul.
Ca și în Ajunul anului nou, fetele se mai vrăjesc pentru ursită, pentru noroc, pentru boale.
În ziua de Bobotează, poporul, strâns la o singură biserică, pleacă în procesiune la râu, unde se sfințește apa. În fruntea cortegiului merg copii îmbrăcați în stihare, purtând cruci, sfeșnice și serafimi; urmează corul școlarilor cântând «Aghios», fruntașii cu sfeșnice, icoane și prapore, în urmă vin preoții și poporul, cei dintâi sub ceriu, o pânzătură frumoasă, prinsă la colțuri de patru prăjini pe care le duc feciori îmbrăcați, de sus până jos, în haine albe. În momentul, în care preotul bagă crucea în apa râului, rostind de trei ori cuvintele: Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale… oameni din popor dau salvele obișnuite cu puști și revolvere.
Creștinii, între cari și mulțime de Sași din Cisnădioara, așează înaintea preoților, pentru a fi sfințiți, mari bulbuci de sare. Sfârșindu-se sfințirea apei, oamenii se duc pe la casele lor și stropesc cu aghiasmă clădirile și toate dobitoacele, pe cari le scot spre scopul acesta afară din grajd. Apoi bea fiecare câte o leacă, ca să se curățească și sfințească, iar restul îl păstrează într’un șipușor, crezând că apa sfințită, cu putere tămăduitoare de orice boale, nu se strică nicicând. Sarea sfințită o duc să o lingă oile și vitele, crezând că în chipul acesta vor fi scutite de spurcăciuni.
În ziua de Bobotează se taie rămurele din pomi și se țin până ce înfloresc într’o cupă cu apă sfințită. Aceasta pentru ca să se vadă, care dintre pomii din grădină vor înflori mai curând și vor rodi mai bogat.
Alții aduc apă dela râu și o varsă la rădăcina pomilor ca să dea roadă bogată.”
De Sfântul Ion, ultima sărbătoare a iernii, rășinărenii petreceau cu foc… la propriu.
„De când se creapă de ziuă ies feciorii prin sat și, trecând pe la casele celor cu numele Ioan, pușcă în dreptul ferestrii, urând noroc și mulți ani. Stai să crezi că ești în bătaie, atâtea pușcături se aud prin sat în ziua de sfântul Ioan.
Tot în ziua aceasta, colo pe la vecernie, ieșind feciorii în stradă, își pun ochii pe unul cu numele sfântului ce se prăznuiește, îl prind fără de veste, gata-gata să-l arunce în râu, și numai o cinste bună îl poate scăpa de soartea ce i-au pregătit-o fârtații.”