În popor se obișnuia, în a treia zi de Crăciun, să se împartă copiilor sărmani pâine coaptă din aluat de cozonac.
Românii ortodocși îl sărbătoresc, astăzi, 27 decembrie, pe sfântul Ștefan, primul martir creștin, a cărui imagine tradițională o putem vedea într-o icoană pictată pe sticlă în nordul Transilvaniei – mai exact la Nicula, datând din secolul al XIX-lea, aflată în colecţia Muzeului ASTRA.
„În a treia zi de Crăciun, este sărbătorit Sfântul Ştefan, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon, un apărător puternic al credinţei, cel care a mărturisit primul că Iisus Hristos Este Fiul Lui Dumnezeu. Pentru asta a fost acuzat, judecat şi ucis cu pietre. Sfântul Ştefan ne dăruieşte tuturor preţiosul dar de a ierta pe toată lumea şi ne îndeamnă să căutăm pacea şi iubirea. Se obişnuieşte ca astăzi să se coacă din aluat de cozonac cu miere mici pâinici rotunde şi apoi să fie împărţite copiilor săraci”, a explicat Ada Maria Popa, muzeograf în cadrul Muzeului ASTRA.
Le transmitem și noi urări de sănătate tuturor celor care astăzi își serbează ziua numelui!