„La Crăciun, Bucureștii devin un sat uriaş în care s’au adunat toate frumusețile datinelor Țării: vicleiurile mehedinţene se întâlnesc atunci cu Irozii din Ardeal, Buhaiul și Caprele bucovinene cu Turca depe Târnave. Colindătorii din Țara Oltului își cumpănesc frumusețea versurilor cu versurile colindătorilor din Neamţ, iar privitorul nu poate să se hotărească între pitorescul stelelor din Dolj și al celor din Mehedinţi”, consemna „Revista Oficiului De Turism” în anul 1937.
Din cele „câteva forme alese ale tradiţionalelor obiceiuri de Crăciun” apărute în publicația amintită, am selectat câteva fragmente culese din județul Târnava Mare, în componența căruia se afla zona de nord a județului Sibiu de astăzi, până la Șeica Mare, inclusiv orașele Mediaș și Agnita.
Cântecul Zorilor
colindă
„Cântecul Zorilor pare a fi rămăşiţa uneia din cele mai vechi tradiții românești. Este o închinare Dimineții și Soarelui nou, care răsare. Vechimea lui mai poate fi bănuită doar din refren și din câteva vorbe presărate printre versurile cari amintesc alte genuri de literatură populară. «Graba cu florile» și «cu grânele coapte» se îndreaptă fără îndoială către Zori și Soare și veacurile n’au putut să-i schimbe temeinicia și rostul. În județul Târnava fetele și flăcăli, bărbaţii însurați și femeile măritate, se duc la colindat cu «Revărsatul Zorilor» a doua zi de Crăciun, începând dela miezul noptii. Colindătorii merg numai la casele vecinilor, la prieteni și la rude.”
De cu zori, grăbim cu flori,
Voi zuori de zuori, *)
De cu noapte grâne coapte,
Revărsatul zorilor,
Toate păsările dorm,
Toate dorm în cuiburele.
Care n’are cuiburele,
Doarme sus pe rămurele.
Numai eu nu poci dormi,
Că aci e cuibul lângă drum.
Câți drumeți pe drum treceau,
Tot în cuibul meu zvârliau.
Dac’ am văzut şi mi-am văzut,
Eu cuibul mi l’am mutat,
În mijlocul codrului,
La fântâna fagului,
Pe cumpăna fântânii
Paşte coarba cu puii.
Coarba din grai le grăia:
Creșteți pui vă hârăniți.
Căci de când vă cresc pe voi,
Ciocul mi s-a ruginit,
Aripile-a mucezit.
Iar puii din grai grăia:
Crește-va maica pe noi,
Că și noi îți vom aduce,
Foaie verde și-o dulană,
Carne dulce de cătană.
*) Refrenul „Voi zuori de zuori” se repetă după fiecare vers.
Turca
„În județul Târnava-Mare, cunoscutul joc al «Caprei» apare sub o formă neobişnuită: «Turca». Turca nu este numai un simplu joc de Crăciun, detașat, ci se leagă pe plan social de obiceiul constituirii «cetelor de flăcăi» atât de răspândit în Ardealul de Sud. Împodobirea și jucarea Turcii este de fapt pretextul constituirii cetelor de flăcăi în acest județ. Flăcăii cari împodobesc și joacă Turca de Crăciun, formează o ceată care trăește tot timpul sărbătorilor în comun şi are rolul de a scoate fetele la joc. Cu două săptămâni înainte, ceata de flăcăi se mută la aceeaș gazdă, unde împodobesc și învață colindele Turcii. Fiecare fată din sat este datoare să contribue cu ceva la podoaba Turcii. Cele cari nu dau, fie bete, fie basmale, fie năframe, nu sunt primite în tot timpul sărbătorilor la joc și deci nu se pot mărita în acel an.”
Colinda Turcii
Doamnele, Domnului meu,
Se spune de Dumnezeu,
Unde este şi cum este,
Sus în poarta lui Pilat:
Răstignit pe lemn de brad,
Mare groapă i-a săpat,
Adâncă de nouă stângini,
Largă de patru stângini,
Mare piatră a ridicat,
Pe Dumnezeu l’a îngropat.
Dumnezeu a strănunat,
Piatra’n patru a crăpat,
Domnul la cer s’a ‘nălţat,
Ca cerul să-l aliască (limpezească)
și pământul să-l stăpânească.
Turca, numită și „borită” în zona Sibiului, își are numele de la masca zoomorfă ce însoțește cetele de feciori care joacă și colindă în seara și noaptea de Ajun a Crăciunului. Masca este un cap de animal, cu bot de lemn clămpănitor, acționat printr-o sfoară de flăcăul care o joacă și care stă ascuns sub un covor sau o față de masă. Prezența acestui animal fantastic este un ecou al miturilor precreștine legate de moartea și renașterea naturii, cu rol refertilizator. Mai exact, obiceiul este o reminiscență a sacrificiului regelui Saturnaliilor, practicat de păgâni în sud-estul Europei cu 15 secole în urmă.