Cine trece astăzi pe la Șura Culturală Gușterița își poate confecționa o sorcovă colorată sau învață să facă flori de hârtie alături de copii, pentru că umblatul cu sorcova, străvechiul obicei de Anul Nou, e mai cu seamă bucuria copiilor.
Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată. Copiii au ocazia să învețe și versurile la gura sobei din Gușterița.
Astăzi, 13 decembrie, se vor desfășura două ateliere cu serii de câte zece participanți, de la orele 15.00 la 17.00, respectiv de la 17.00 la 19.00. Rezervări la telefon 0746736606. Costul participării este de 25 lei/persoană, iar materialele sunt incluse în preț, însă cei care nu își permit să achite această taxă sunt rugați să ia legătura cu organizatorii și vor avea parte de înțelegere.