1836 ESARCU, Constantin (n. 5 nov. 1836 – d. 8 iun. 1898, Govora) – 185 de ani de la naștere: naturalist, medic, om politic și om de cultură (Personalități românești ale științelor naturii și tehnici: dicționar, 1982, p. 49).
1926 PETRA-BASACOPOL, Carmen (n. 5 nov. 1926, Sibiu) – 95 de ani de la naștere: compozitoare română (Stănciulescu, 2005, p. 1063). Studiile muzicale le-a urmat la Conservatorul din București (1949-1956) cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Leon Klepper și Mihail Jora (compoziție), Paul Constantinescu (armonie) și Tudor Ciortea (forme muzicale), Nicolae Buicliu (contrapunct), Theodor Rogalski (orchestrație), Ion Vicol și Ion Marian (cor, dirijat coral), Adriana Sachelarie și George Breazul (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru și Emilia Comișel (folclor), Silvia Căpățână și Ovidiu Drimba (pian). Este doctor în științe muzicale la Universitatea Sorbonne din Paris cu teza L’originalité de la musique roumaine à travers les oeuvres d’Enesco, Jora et Paul Constantinesco (1976). A urmat cursurile de improvizație de la Darmstadt (1968) cu György Ligeti, Erhard Karkoschka, Günther Becker, Christoph Caskel, Saschko Gawriloff, Aloys Kontarsky. Asistent (1962-1966), lector (1966-1972), conferențiar și profesor asociat la catedra de forme muzicale a Conservatorului din București (1976-2003). A susținut conferințe, prelegeri, comunicări științifice în țară și peste hotare (Franța, Angola, Insulele San Tomé și Principe). A publicat articole, studii, cronici muzicale în Muzica, Contemporanul, Informația Bucureștiului, Revista de Etnografie și Folclor etc. Din 1962 predă armonie, contrapunct și forme la Universitatea de Muzica București. Între cele 80 de opusuri semnate de Petra Basacopol, muzica de cameră ocupă un loc privilegiat. Exceptând muzica de film (pe care nu a ocolit-o premeditat, dată fiind muzica programatică atât de prezentă în genurile dramatice, coregrafice, simfonice și mai ales camerale), Carmen Petra Basacopol a abordat toate genurile și formele muzicale, reușind să se exprime în fiecare nu numai cu maturitate și profesionalism, ci și cu originalitate și virtuozitate (în special în literatura pentru harpă, unde deține un loc de seamă în muzica națională). A fost distinsă cu Mențiune la Concursul Internațional de la București (1953), Premiu la Concursul Internațional al Tineretului de la Varșovia (1955), Diploma de Onoare la Concursul Internațional de Compoziție de la Mannheim/Ludwigshafen (1961), Ordinul Meritul Cultural cls. IV (1969), Premiul Uniunii Compozitorilor (1974, 1979, 1999, 2003), Premiul de Compoziție al Academiei Române (1980), Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2004). A făcut parte din juriul internațional al Concursului de harpă de la Ierusalim (1979). A realizat un disc-compact promoțional cu muzică pentru harpă (2002).