17 octombrie este Ziua Internațională a Patrimoniului Cultural Imaterial, prilej pentru a ne mândri cu junii din Mărginime, ambasadorii Sibiului pe lista patrimoniului cultural imaterial mondial.
Ziua de 17 octombrie marchează data la care, în anul 2003, Adunarea Generală a UNESCO a adoptat Convenția pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
Aceasta a fost acceptată de România în anul 2006, moment care a deschis posibilitatea înscrierii elementelor de patrimoniu cultural imaterial românești pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omenirii, instrument principal de aplicare a respectivei convenții,
Cele 7 elemente ale patrimoniului cultural național înscrise până în prezent pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omenirii. Colindatul de ceată bărbătească, un obicei tradițional pentru care comuna sibiană Gura Râului este cunoscută de specialiști ca exemplu reprezentativ, se află din 2013 pe această listă selectă a valorilor culturale mondiale.
Cetele de juni
Dacă vă aflaţi în preajma sărbătorilor de iarnă la Gura Râului sau în aproape orice altă localitate din Mărginimea Sibiului, mai puţin în Poiana Sibiului, cu siguranţă veţi avea ocazia de a vă întâlni pe uliţă cu Ceata Junilor. Conform tradiţiei, aceasta se formează la Sf. Nicolae și îşi începe activitatea o dată cu colindul din Ajunul Crăciunului. Mai întâi, junii colindă în gospodăria primarului, apoi preoţii din sat după care urmează să fie colindaţi toți localnicii. În 28 decembrie, are loc „Întâlnirea cetelor” la Sălişte, unde juni şi junese din întregul judeţ, îmbrăcaţi în costume tradiţionale special pregătite se întâlnesc în paşi de dans şi cântece vesele. E o sărbătoare a bucuriei, un adevărat spectacol al portului popular atât de diversificat. Timp de patru săptămâni, cetele de Juni răspândesc cu bucurie, joc şi voie bună vestea Naşterii Domnului şi trecerea la noul an.
Colindatul de ceată bărbătească, produs al culturii orale tradiţionale, este un ritual calendaristic hibernal străvechi, atestat documentar abia în secolul al XVII-lea (în Memorialul pastorului Andreas Mathesius din Cergău Mic, în care se condamnă practica „tineretului” român de a umbla în „ceată”, cu „colindele” de Crăciun), notează conf.univ.dr. Ioana-Ruxandra Fruntelată, de la Departamentul Studii Culturale al Facultății de Litere, Universitatea Bucureşti. Iniţial, colindatul marca solstiţiul de iarnă, având, probabil, origine romană (organizarea cetei bărbăteşti cuprinde rituri de alegere a conducătorului şi de sacrificare simbolică a lui, după ce-şi îndeplineşte menirea, ce amintesc de Saturnalii). Ulterior, acest ritual propriu culturii orale moştenite a asimilat un mesaj creştin, astfel că astăzi cumulează caracteristici precreştine şi creştine. Este practicat, în prezent, în multe localităţi din România, în perioada Crăciunului.
Cum se desfășoară ritualul?
O ceată de tineri necăsătoriţi (pot exista şi mai multe cete în satele mai mari) merge la fiecare casă din sat, interpretând cântece rituale, numite colinde. În cadrul colindatului, există mai multe spaţii (fereastra, casele gazdelor, vetrele atinse de toiegele colindătorilor) şi momente (începutul colindatului, intrarea şi ieşirea cetei de la o gazdă, răsăritul soarelui/zorile) marcate ritual. După ce cântă colindele la o casă, membrii cetei, numiţi colindători, sunt răsplătiţi de gazde cu daruri rituale (colacul de grâu, paharul de vin ş.a.) şi bani. În cazul în care nu erau primiţi să colinde, membrii cetei practicau, până spre anul 2000, un anti-ritual numit descolindat, ce consta în adresarea unor imprecaţii versificate către gazdele neprimitoare şi executarea unor gesturi infamante (scoaterea porţilor închise din balamale, mânjirea porţilor cu păcură ş.a.). Interpretarea colindelor este vocală (în ritm giusto-silabic), în unele zone asociindu-se acompaniamentul instrumental (iniţial, fluier şi cimpoi, apoi clarinet, taragot, vioară şi dube – tobe mici, acordeon ş.a.). Ceata poate interpreta colindele la unison, antifonic, în contrapartidă sau „pe perechi”. În unele zone, ritualul colindatului include şi dansul. Repertoriul unei cete bărbăteşti cuprinde o serie de colinde destinate anumitor situaţii de viaţă din satul tradiţional; de exemplu, pentru categorii de vârstă şi gen, pentru statut social sau profesional al beneficiarilor ritualului. Un tip deosebit de colinde cu urare individualizată include colindele de doliu, interpretate, la cerere, în casele unde cineva a murit de curând. După ce a cântat la fiecare casă din sat, ceata marchează încheierea ritualului prin anumite acţiuni (Zioritul/ Zăuritul/ Zoritul = interpretarea unei colinde numită „Colindă de Zori”, în spaţiu deschis – pe un deal, pe uliţă etc.; sau „sacrificarea” vătafului cetei prin aruncarea lui într-o apă curgătoare, cu variante: îngroparea/ comândarea Crăciunului; sau organizarea unei mese/ petreceri festive pentru care se cheltuiesc banii şi se consumă alimentele primite de colindători de la gazde în anul respectiv).
Colindele de ceată bărbătească păstrează, după cum spunea Mihai Pop, unele dintre cele mai vechi forme ale creaţiei poetice orale moştenite. Caracteristice, pentru textul colindelor de ceată bărbătească, sunt refrenul (Lerui Ler, Junelui, junelui bun, Flori dalbe de măr, Seara lui Crăciun ş.a.), urarea indirectă, exprimată alegoric prin motive mitologice, folclorice şi religioase articulate în structuri descriptiv-narative (cosmogonia, vânarea sau capturarea monstrului, ospăţul împreună cu sfinţii, metamorfoza om-animal ş.a.) şi urarea directă finală.
Colindatul de ceată bărbătească are mai multe funcţii: de vestire a sărbătorii, de urare, ritual-augurală, social-identitară, spectaculară şi patrimonializantă, funcţii a căror dinamică reflectă evoluţia şi adaptarea ritualului la viaţa comunităţilor practicante.