1811 WIESELER, Friedrich (n. 19 oct. 1811, Altencelle, Celle, Germania – d. 3 dec. 1892, Gottingen) – 210 de ani de la naștere: arheolog și filolog clasic german (Reinhard Lullies, Wolfgang Schiering, Archäologenbildnisse: Porträts und Kurzbiographien von Klassichen Archäologen deutscher Sprache, Mainz am Rhein, Verlag Philipp von Zabern, 1988, p. 33-34).
1886 CÂNDEA, Romulus (n. 19 oct. 1886, Avrig – d. 19 ian. 1973, Avrig, jud. Sibiu) – 135 de ani de la naștere: istoric român. A urmat studii secundare la Liceul evanghelic german din Sibiu (1897-1905), superioare la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1905-1909) – care i-a conferit doctoratul în 1912, continuând apoi la Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universităţii din Leipzig, la care obţine titlul de ,,doctor în Filosofie şi magistru al Artelor frumoase” (1916). Este numit profesor de Istorie bisericească şi de discipline pedagogice la Institutul Teologie-pedagogică din Sibiu (1915 – 1919). Ajunge apoi profesor de Istorie universală la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj (1940-1947), refugiată după Dictatul de la Viena la Sibiu (1940-1945). Numele lui este foarte strâns legat și de Cernăuți, unde este și dascăl (unde a predat timp de peste 20 de ani), și fondator al Institutului de Istorie și Limbă al Universității de aici, dar îndeplinind și funcții administrative, respectiv cea de decan și de rector (1925/26) al Universității din Cernăuți. Munca sa de cercetare a istoriei bisericești i-a conferit în anul 1929 și titlul de membru corespondent al Academiei Române (Rusu, 2003, p. 176).
1926 BABEȘ, Victor (n. iul. 1854, Viena – d. 19 oct. 1926, București) – 95 de ani de la moarte: anatomopatolog și bacteriolog român. Fiul lui Vincețiu Babeș, militant pentru drepturile românilor din Transilvania și Banat (Personalități românești ale științelor naturii și tehnici: dicționar, 1982, p. 43).
1931 LE CARRÉ, John (n. David John David Moore (n. 19 oct. 1931, Poole – d. 12 dec. 2020, Truro) – 90 de ani de la naștere: scriitor englez de romane de spionaj (Chemarea mortului, Casa Rusia) (Stănciulescu, 2005, p. 734).
1961 SADOVEANU, Mihail (n. 5 nov. 1880, Pașcani – d. 19 oct. 1961, București) – 60 de ani de la moarte: scriitor român (DGLR S/T, 2007, p. 9-25).